Coaliţia îşi dă ultima suflare
Demiterea ministrului Internelor, Dan Nica, de către premierul Emil Boc a făcut ieri ca scandalul din coaliţie să erupă din nou şi mai puternic.
Chiar dacă după remanierea lui Nica, Emil Boc le-a cerut social-democraţilor să numească o altă persoană pentru conducerea Ministerului Internelor, liderii PSD au decis aseară să îl propună din nou pe demnitarul demis, preşedintele PSD, Mircea Geoană, transmiţând democrat-liberalilor că, dacă nu vor accepta, social democraţii se vor retrage de la guvernare. Pe de altă parte, PD-L le-a dat pesediştilor un termen de 24 de ore pentru a numi un alt ministru.
S-a dezgropat securea războiului
La ora la care se anunţa remanierea ministrului Internelor Dan Nica, premierul Boc făcea următoarele declaraţii: „Am consultat Coaliţia cu privire la remanierea Ministrului de Interne. În protocolul Coaliţiei este prevăzută sarcina de a creşte siguranţa oamenilor, însă din păcate strada a fost scăpată de sub control şi am avut mai multe situaţii de jaf armat. De aceea avem nevoie de un nou impuls“. Boc a spus că a procedat instituţional atunci când a luat decizia remanierii lui Nica. „Dacă PSD-ul nu va dori să propună pe cineva în termenul anunţat şi creează premisele unei crize politice suprapusă peste una socială, aceasta este problema PSD-ului”, a spus Boc.
La nivelul conducerii naţionale a PSD, reacţiile au fost extrem de dure. „Dacă Traian Băsescu acceptă remanierea lui Dan Nica, Coaliţia se rupe“, a spus Mircea Geoană.
„Considerăm că decizia primului ministru, Emil Boc, este nefondată şi că argumentele invocate în cadrul Coaliţiei reprezintă pretexte politice, care ascund interesul politic direct al domnului Traian Băsescu. Conform Constituţiei şi protocolului semnat între PD-L şi PSD demisiile miniştrilor se pot face numai cu acordul părţilor“, a spus Geoană la finalul CEx al PSD.
„Responsabilitatea aparţine şefului statului, iar dacă Traian Băsescu acceptă remanierea lui Nica, Coaliţia se rupe“, a declarat Geoană.
Pesediştii nu se vor retrage de la guvernare
Liderii democrat-liberali arădeni spun că decizia primului ministru este una corectă şi că Emil Boc trebuie să continue remanierile şi la alte ministere unde activitatea este defectuoasă. Totodată, pedeliştii cred că ieşirea social-democraţilor de la guvernare e doar o ameninţare, afirmând că nu cred că vor lua această hotărâre. Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, ne-a declarat că Emil Boc a acţionat corect şi pertinent. „Eu cred că decizia prim-ministrului este una corectă şi toate explicaţiile date de el sunt pertinente. Sunt ferm convins că PSD nu se va retrage de la guvernare, încercând să-şi păstreze, în continuare, statutul şi poziţiile pe care le-a câştigat la nivelul guvernării”, a afirmat Seculici. Liderul PD-L a mai spus că relaţia cu PSD la nivel local nu va fi afectată în urma acestei măsuri, deoarece aceasta este inexistentă. „Nu cred că această decizie a premierului va afecta cu ceva relaţiile dintre PD-L şi PSD la nivel local, pentru că mai rău de aşa nu se poate”, a conchis Seculici.
Toate ministerele ar trebui verificate
De aceeaşi părere cu Gheorghe Seculici este şi senatorul PD-L Constantin Traian Igaş, acesta afirmând că ministerul nu a fost bine coordonat şi că mai există şi alţi miniştri care ar trebui să aibă aceeaşi soartă. „Poziţia pe care a adoptat-o domnul premier azi a fost una corectă, o măsură bună pe care nu cred că ar avea nici un motiv să o revoce. S-a dovedit, pe tot parcursul anului 2009, că acest minister nu a fost bine coordonat. Putem constata cu toţii că evenimentele infracţionale s-au înmulţit. Totodată, şi numărul infractorilor neprinşi a crescut. Dacă pe colegii de la PSD îi preocupă şi sunt interesaţi de acest minister, doar pentru a mai avea un serviciu de informaţii în plus şi pentru a-şi asigura, în viziunea lor, un avantaj la alegerile prezidenţiale, pe noi, cei de la PD-L, ne interesează siguranţa cetăţenilor de pe stradă. În aceste condiţii, salutăm acţiunea primului ministru de a-l revoca din funcţie pe Dan Nica şi cred că ar trebui să continue domnul prim-ministru cu evaluarea fiecărui cabinet ministerial, pentru a vedea cum decurg lucrurile şi să mai facă remanieri acolo unde se constată că activitatea este una defectuoasă”, a spus Igaş.
Cât despre ieşirea PSD de la guvernare, parlamentarul arădean a afirmat că s-ar bucura dacă social-democraţii ar proceda astfel. „Până la urmă e treaba lor ce fac. Noi nu facem altceva decât să respectăm colaborarea cu cei de la PSD pentru a asigura linişte în România. Dacă decid să se retragă, e problema lor, însă nu cred că vor face acest gest. Personal m-aş bucura dacă ar lua această decizie. Dacă PSD va ieşi de la guvernare, am convingerea că, pe plan local, între noi şi PSD se vor îmbunătăţi relaţiile. Ei vor veni să ne bată la uşă pentru a nu le schimba oamenii din funcţiile de la deconcentrate şi pentru a le sprijini primarii. În ceea ce priveşte sprijinul pentru primarii PSD, aceştia se pot baza pe noi, parlamentarii PD-L. Îi vom sprijini, pentru că, prin ei, sprijinim comunităţile locale pe care aceştia le conduc. Însă dacă ne vor cere ajutorul pentru păstrarea directorilor de la instituţiile deconcentrate, să nu aibă nici o nădejde”, a conchis Igaş.
Remanierile trebuiau să înceapă cu… ministrul Educaţiei
Deputatul PD-L Iustin Cionca ne-a declarat că primul ministru a făcut „ceea ce trebuia să facă” şi că putea să înceapă demiterile cu alţi miniştri, cum ar fi cel al Educaţiei. „Sper ca PSD să trateze cu foarte mare seriozitate rămânerea la guvernare alături de PD-L, pentru că nu cred că este normal ca un ministru şi mai ales Ministrul Administraţiei şi Internelor să facă astfel de declaraţii cu două luni înainte de alegeri”, a afirmat Cionca, adăugând că nu crede că PSD va ieşi de la guvernare: „Cred că mâine vor face o nominalizare încercând să-şi păstreze şi acest minister”, susţine deputatul. Cionca a mai spus că decizia prim-ministrului nu va afecta în nici un fel relaţia din coaliţie la nivel de Arad, pentru că aceasta nu mai există de mult timp. „Singura schimbare ar fi ieşirea de la guvernare a PSD şi posibilitatea noastră, a PD-L, să nominalizăm specialişti pe funcţiile de deconcentrate. PSD, în afară de atitudinea de partid de opoziţie, nu face nimic. Eu mi-aş fi dorit ca acei care ne reprezintă în acest guvern să iasă în conferinţe cu realizări. La ministerele pe care le conduce PSD, se vede clar că Aradul nu există ca prioritate. N-am văzut preocupare, nici pe agricultură, nici pe sănătate, nici pe educaţie, ci doar pentru acţiunile electorale”, a conchis parlamentarul PD-L de Arad.
Luca vrea în opoziţie...
De cealaltă parte a baricadei, social-democraţii spun că această măsură face parte din planul preşedintelui Traian Băsescu de fraudare a alegerilor. „Noi ştiam de acest plan. Aceasta este partea a treia din planul lui Traian Băsescu, din care a făcut parte şi asumarea Guvernului pe cele trei pachete de legi. E un plan pentru fraudarea alegerilor şi, totodată, de a arăta că parlamentarii sunt de vină pentru toate relele din România”, ne-a declarat deputatul PSD Ciprian Luca.
Parlamentarul arădean a mai afirmat că, personal, şi-ar dori ca partidul din care face parte să iasă de la guvernare. „S-a decis ca propunerea noastră pentru Ministerul de Interne să fie tot Dan Nica şi, dacă nu ne va fi acceptată, să ieşim de la guvernare. Eu, sincer, îmi doresc să ieşim de la guvernare pentru că, în această conjunctură, nu are rost să mai continuăm. Majoritatea colegilor mei vor să iasă de la guvernare, însă există o presiune din partea unor preşedinţi de Consilii Judeţene şi din partea unor miniştri care doresc să îşi păstreze funcţiile”, ne-a spus Luca. Deputatul social democrat a mai spus că înţelegerea de la nivel local nu va avea de suferit pentru că aceasta nu mai există.
...Crăciun, la guvernare
Senatorul PSD de Arad, Avram Crăciun, este de părere că PD-L recurge la manevre politice pentru distragerea opiniei publice de la problemele cu adevărat importante, spunând că democrat-liberalii se ocupă de chestiuni „de-a dreptul ridicole”. „Cred că, până la urmă, vom rămâne la guvernare, pentru că mai sunt două luni până la alegerile prezidenţiale şi nu e cazul să ducem ţara şi în criză politică. Nu cred că asta e rezolvarea în bine a problemelor. Modalitatea de a depăşi problemele grele prin care trece ţara: lipsa banilor, a locurilor de muncă, nu se vor rezolva aşa prin alegerea unui parlament unicameral şi alte chestiuni de-a dreptul ridicole invocate de cei de la PD-L”, a spus Avram Crăciun.
Parlamentarul arădean a declarat că, la nivel de Arad, protocolul nu a putut fi aplicat decât în cazul numirilor de directori şi că, din păcate, cele două partide nu au fost unite pentru a rezolva problemele importante ale judeţului.
Comentariile pe acest site sunt moderate de catre editorii nostri pentru a evita devierile de la subiect sau injuriile aduse altora. Pentru a putea posta comentarii fara a necesita aprobare puteti sa va creati un cont de membru sau sa va logati cu contul Dvs. de Facebook




Scrie un comentariu