Aradul, primul judeţ care a primit aprobarea CE pentru managementul integrat al deşeurilor
Aradul este primul judeţ care a primit aprobarea Comisiei Europene pentru implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Arad“.
Proiectul face parte din Programul Operaţional Mediu pentru asistenţă structurală prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune. Deşi alte judeţe au început implementarea acestui proiect încă din perioada 2004, iar Aradul doar de la începutul anului 2008, Aradul se numără printre cele patru judeţe care au depus întreaga documentaţie la Comisia Europeană şi este primul care a trecut de analiza Comisiei Europene.
„Este un succes important, rezultatul a doi ani de muncă. Realizarea este cu atât mai mare, cu cât judeţul Arad a făcut parte din ultimul «val», conform strategiei Ministerului Mediului, care a acordat prioritate judeţelor mai mari în demara- rea proiectului de gestionare a deşeurilor. Cu toate că am avut un decalaj de circa doi ani, am reuşit să fim printre primele judeţe care beneficiem de fonduri europene pentru a rezolva problema colectării deşeurilor. Prin acest proiect vom respecta toate normele Uniuniii Europene privind gestionarea deşeurilor şi, implicit, protejarea mediu- lui. Proiectul aduce cu sine şi colectarea selectivă a deşeurilor de la nivelul populaţiei, transportul şi depo- zitarea, totul din fonduri europene. Este un pas important pentru alinierea Aradului la nivelul oraşelor şi regiunilor din Uniunea Europeană”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Prin acest proiect, pe raza judeţului vor fi realizate două staţii de compostare, o staţie de sortare şi mai multe staţii de transfer. Astfel, se va realiza colectarea selectivă a deşeurilor, transportul acestora şi exploatarea staţiilor de transfer, transportul deşeurilor de la staţiile de transfer la depozitul ecologic. Totodată, vor fi achiziţionate echipamentele necesare funcţionării siste- mului de management integrat al deşeurilor pentru judeţul Arad.
În Articolul 1 al Deciziei Comisiei Europene din 4 februarie 2010 este menţionat: „Se aprobă contribuţia financiară din partea Fondului European de Dezvoltare Regională pentru proiectul major «Sistem de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Arad», care face parte din programul operaţional «Mediu» pentru asistenţă structurală din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune în conformitate cu obiectivul Convergenţă în România“. Întreaga documentaţie a fost depusă la Bruxelles, la Comisia Europeană, în luna noiembrie 2009.
Comentariile pe acest site sunt moderate de catre editorii nostri pentru a evita devierile de la subiect sau injuriile aduse altora. Pentru a putea posta comentarii fara a necesita aprobare puteti sa va creati un cont de membru sau sa va logati cu contul Dvs. de Facebook




Scrie un comentariu