Episodul Rovenţa, o dragoste cu năbădăi pentru Lizica Mihuţ

Războiul declarat de Lizica Mihuţ fantomelor trecutului care o bântuie zi de zi pare a fi lipsit de un deznodământ.

Reconfirmată pentru a treia oară, ilegal, în vara anului 2008, printr-o decizie unanimă a Senatului Universităţii, în funcţia de rector al  Universităţii de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad Lizica Mihuţ domneşte şi astăzi. Nestingherită de legi şi catalogată drept fără de cusur în ochii mai-marilor din Ministerul Educaţiei încearcă şi, de cele mai multe ori reuşeşte să vină de hac oricui nu îi este pe plac. De o vreme, Lizica Mihuţ şi-a descoperit şi pasiunea latentă de a-i lua pe adversarii săi „la bumbăcit” prin intermediul cotidianului local a cărui acţionară este. Nu a pornit acest demers din dorinţa de a se apăra; pur şi simplu „se răcoreşte” denigrând.
„Bis” pentru Rovenţa
Un caz cu totul special în acest sens este  acela al rectorului UAV Eugen Rovenţa, demis din funcţie cu mare vâlvă în vara anului 2008. Privilegiat de această dată, faţă de ceilalţi presupuşi duşmani ai rectorului de trei mandate, Rovenţa se poate mândri cu o dublă apariţie în presa de curte a Lizicăi Mihuţ. Cuprinsă de frenezia libertăţii de exprimare, aceasta a dezvoltat, la începutul săptămânii trecute, subiectul Eugen Rovenţa. Desigur, tema abordată în presă de rectorul încă în exer­- ciţiu a fost prezentată aşa cum a fost ea percepută de Lizica Mihuţ. Pentru ca opinia publică să poată beneficia de tabloul complet al evenimentelor petrecute în anul 2008 la vârful instituţiei arădene de învăţământ superior de stat, vom alterna în cele ce urmează, investigaţiile întreprinse de cotidianul nostru în urmă cu doi ani şi părerile Lizicăi Mihuţ sau ale cadrelor universitare canadiene în acest sens:
 „Convocat de preşedintă, Sena­tul UAV, instigat să încalce din nou legea” - Glasul Aradului, 21 iulie 2008.
Conflictul dintre rectorul ales al Universităţii „Aurel Vlaicu” şi preşedin­ta Lizica Mihuţ atinge noi cote. După ce, săptămâna trecută, preşedinta a or­ganizat o şedinţă de Senat într-o atmosferă care aduce celor mai în vârstă aminte de vremurile de tristă amintire ale comunismului de tip bolşevic, în care membrii Senatului au votat cu majoritate covârşitoare o decizie care, practic, încalcă legea, acum se doreşte să se meargă mai departe. Un nou convocator a fost pregătit pentru o nouă şedinţă, în care se doreşte, nici mai mult nici mai puţin, decât demiterea rectorului. Între timp ministrul Cristian Adomniţei, sesizat de Eugen Rovenţa asupra neregulilor şi ilegalităţilor de la Universitatea de stat din Arad, tace şi se face că nu observă cum este destabilizată la vârf o importantă instituţie de învăţământ superior.
De ce este rectorul, rector
Pentru că multă lume nu a înţeles de ce decizia membrilor Senatului de săptămâna trecută nu este legală, o să explicăm scurt şi concis ce s-a întâmplat de fapt. Conform legislaţiei, rectorii universităţilor de stat sunt aleşi, în baza principiului autonomiei universitare, de către Senatul instituţiei. Mi­nisterul Educaţiei, Cercetării şi Tine­- retului, în temeiul legislaţiei în vigoare, ia act de această alegere şi, dacă au fost îndeplinite condiţiile legale, trimite o adresă prin care este confirmat rectorul ales şi se stabilesc atribuţiile acestuia de ordonator de credite al instituţiei. Calitatea este atributul exclusiv al rectorului, în condiţiile în care legea spune că pentru universităţile de stat ordonator principal de credite este ministerul de resort, care o transmite rectorului ales. Ca şi alţi ordonatori de credite din sistemul bugetar, rectorul poate delega această calitate şi poate retrage delegarea. La Universitatea „Aurel Vlaicu”, Senatul l-a ales pe Eugen Rovenţa drept rector. Prin adresa nr. 3728/ 16.04.2008, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului confirmă alegerea acestuia ca rector şi specifică faptul că „prof. univ. dr. Eugen Ionel Rovenţa are şi calitatea de ordonator de credite”. Când Senatul a fost incitat să voteze asupra unei atribuţii specifice rectorului, atribuită acestuia în mod direct de către Minister, a fost încălcată legea deoarece nici măcar mult clamata autonomie universitară nu poate pune Senatul înaintea ministrului şi nu poate autoriza încălcarea legii.
Mai trebuie amintit un aspect: Lizica Mihuţ pare să nu înţeleagă nici acum faptul că „banii universităţii”, pe care nu vrea să-i lase pe mâna rectorului, sunt de fapt banii statului, UAV fiind universitate de stat, nu privată, iar conducerea Universităţii este menită să ges­tio- neze bunurile statului, inclusiv fondurile, pentru scopul Universităţii, adică pentru procesul didactic, cercetarea, nu să se arunce în speculaţii imobiliare dubioase, aşa cum a făcut în ultima perioadă.
Domnul Adomniţei, de partea… domniţei?
În urma şedinţei de Senat a fost emisă Hotărârea nr. 172 din 15 iulie 2008 prin care Senatul hotărăşte acordarea unui „vot de încredere doamnei prof. univ. dr. Lizica Mărioara Mihuţ, preşedintele Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad ca ordonator de credite, atribuţie conferită de Art. 93 din Carta Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad”. Dar, neatribuită de lege şi de minister, completăm noi. Rectorul Eugen Rovenţa a adresat un Memoriu ministrului Adomniţei, prin care atrage atenţia asupra neregulilor constatate în universitate. Eugen Rovenţa dă exemple ale marginalizării sale, impusă de preşedinta Universităţii, aminteşte de presiunile la care a fost supus şi îşi ex­pri- mă speranţa că în UAV se va ajunge la „o stare universitară de normalizare, unde te poţi exprima liber, unde nu se vorbeşte în termeni neplăcuţi despre o persoană care nu este prezentă, unde nu se crează frică şi unde nu se utilizează şantajul”. Ultimul exemplu este chiar al celebrei şedinţe de Senat care a votat ca decizia emisă de rector, de revocare a delegării calităţii de ordonator de credite către Lizica Mihuţ ar fi nulă. În final, rectorul solicită Ministerului efectuarea unui audit intern şi extern la UAV „întrucât nu există nici un control în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor bugetare ale Universităţii” în condiţiile în care domnia sa nu poate să îşi exercite atribuţiunea de ordonator de credite iar în condiţiile în care minis­trul consideră, să îi retragă MEdCT aceas­tă calitate, „dacă aceasta este singura modalitate în care se poate scăpa de dictatura comunistă insta­urată în cadrul Universităţii noastre”.
Culmea este că deşi Memoriul a fost înaintat imediat după data de 15 iulie, ministrul Cristian Adomniţei nu a dat nici un semn că ar fi decis să reinstaureze legalitatea la UAV. Mai mult, se vorbeşte că doi înalţi funcţionari publici, foşti colegi de partid cu ministrul Adomniţei ar fi intervenit pentru sus­ţi­nerea Lizicăi Mihuţ, chiar dacă aceasta a încălcat legea. Probabil că, într-o pau­ză de  negocieri telefonice şi directe cu Ecaterina Andronescu şi cu PSD pentru a fi propusă să candideze din partea acestui partid, Lizica Mihuţ a apelat la cei doi foşti liberali.
Senatul, chemat din nou la ordin
În locul reacţiei Ministerului, la Universitatea de stat scenariul menit să confere preşedintelui Universităţii atri­bute pe care legea le delegă rectorului, sau altfel spus, să perpetueze şi într-un al treilea mandat dominaţia Lizicăi Mi­huţ asupra Universităţii deşi legea permite doar două mandate de rector, merge înainte. Deşi preşedinta îşi anunţase colegii de Senat că se vor vedea abia la toamnă, Senatul a fost convocat pentru mâine, 22 iulie, în vederea demiterii lui Eugen Rovenţa. Acesta este acuzat că nu ar fi pus în practică hotărârea Senatului (deşi aceasta nu are baze legale, spunem noi), că ar fi instaurat o stare de tensiune în instituţie etc. Altfel spus, o parte dintre argumentele transmise de rector ministrului Adomniţei pentru a explica cum îi sunt lui încălcate atribuţiunile au fost transformate în argumente pentru demiterea sa chiar de către cea pe seama căreia Rovenţa punea aceste acuze. Responsabilitatea membrilor Senatului este imensă: dacă vor da din nou curs, cu o unitate de monolit, cererii preşedintei, vor demonstra că formează un conglomerat amorf care reacţionează la ordin dar care nu mai este acel organ de conducere colectivă prevăzut de lege. Ca de obicei, am dorit să aflăm opinia preşedintelui Universităţii, Lizica Mihuţ. Şi tot ca de obicei, ni s-a închis telefonul fără nici o explicaţie
Opinii trecute cu vederea
În ciuda faptului că Eugen Rovenţa a primit, în 2008, recomandări favorabile din partea colegilor săi de la universitatea canadiană în care mai predă şi acum, Lizica Mihuţ se fereşte să dezvăluie punctul lor de vedere. După ce a ticluit şirul de scrisori menite să îl discrediteze pe Rovenţa, Alina Zamfir, apropiată a Lizicăi Mihuţ, a primit, pe 14 iulie 2008, răspunsul profesorului canadian Silviu Guiaşu: „ Doamna Profesor Alina D. Zamfir, am fost extrem de surprins de scrisoarea alaturată pe care mi-aţi trimis-o. Nu ştiu cum aţi obtinut numele meu şi adresa mea de e-mail. În orice caz n-am auzit niciodată de numele Keith McKay şi nu ştiu cine este.  N-am mai vorbit de multă vreme cu Profesorul Eugen Rovenţa dar îl cunosc foarte bine de foarte mulţi ani. Am deosebit respect şi cele mai bune păreri despre dumnealui, atât din punct de vedere profesional cât şi ca om. Am participat împreună la câteva conferinţe internaţionale (Paris, Palma de Mallorca, Perugia, ca să amintesc numai câteva) şi am asistat la expunerile foarte bine primite pe care le-a prezentat acolo. Am ră­mas impresionat de faptul că este bine cunoscut în comunitatea specialiştilor în «fuzzy sets theory», informatică şi logică. Tratatul «Cla­ssical and Fuzzy Concepts in Mathe­matical Logic and Applications», scris în colaborare cu Mircea Reghiş, publicat în 1998 de către prestigi­oasa editură CRC Press din Statele Unite este o carte foarte valoroasă în literatura de specialitate. (…) În concluzie, am numai lucruri extrem de pozitive de spus despre Domnul Profesor Eugen Rovenţa şi consider că numirea lui ca Rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad, de care n-am ştiut nimic înainte de a primi scrisoarea dumneavoastră, este în întregime bine justificată. Cu respect, Silviu Guiaşu, Professor Emeritus Department of Mathematics and Statistics York University”.
Poziţia profesorului Guiaşu a fost, pe 21 iulie 2008, confirmată şi de Fran­çoise Mougeon, director asociat al Colegiului Academic şi de Cercetare Glendon, din cadrul Universităţii canadiene York: „Profesorul Eugen Rovenţa este cadru didactic universitar, cu normă întreagă, care şi-a petrecut ultimii douăzeci de ani din cariera sa academică de la Glendon College ca şef al Departamentului de Ştiinţe ale Calculatorului, ca profesor al facul­tăţii şi în calitate de cercetător. În 1991 a fost recompensat din partea instituţiei în care predă cu un premiu de excelenţă în arta predării şi a depus o activitate de cercetare laborioasă la Glendon College. A contribuit la bunul mers şi expansiunea departamentului în anul 1990. Din pricina înscrierilor aflate în declin, în anul 2000 departamentul în care îşi desfăşura activitatea a trebuit să fie închis, însă profesorul Rovenţa împreună cu un alt coleg au fost, în urmă cu trei ani, trimişi să predea cu normă întreagă, la un alt departament de computere, în cadrul altei facultăţi din cadrul York University, unde ambii predau cu normă întreagă”.
Hoţul strigă: „hoţul”!
La doi ani după ce universitarii ca­nadieni au trimis conducerii UAV aceste semnale, Lizica Mihuţ relatează, pe 31 ianuarie 2010: „ Alegerile au avut loc în 7 martie 2008, iar confirmarea Mi­nisterului a venit abia pe 16 aprilie, probabil datorită faptului că, între timp, foştii săi colegi de la Glendon scriau conducerii Ministerului semnalând faptul că Eugen Rovenţa a falimentat un întreg Departament, determinând plecarea colegilor la alte catedre în universitate sau la alte instituţii. Privind acum în urmă «fără ură şi părtinire» mă gândesc cât de bune erau «dosarele de cadre» de odinioară, devenite în ţările civi­lizate aşa-numitele «recomandări» cu privire la persoanele aflate într-un moment al promovării. Nici nu mi-a trecut prin cap să întreb pe cineva din universitatea canadiană despre Eugen Rovenţa. Când a început «scandalul» mai mulţi români, foşti colegi în colegiu şi în universitate, mi-au spus «era firesc să se întâmple astfel». Dar era mult prea târziu”. Despre rectorul mazilit la ordinul său, Lizica Mihuţ crede că: „Fără îndoială, Eugen Rovenţa mi-a «aplicat» o lec­ţie care m-a făcut să pricep, desigur, la modul dureros, că oricând şi la orice vârstă ţi se poate «administra» o «corecţie» pe care n-o poţi uita pen­tru tot restul vieţii. Desigur, atari «lecţii» te pot prăbuşi dacă nu stai bine pe picioarele tale şi dacă nu ai o credinţă puternică în Dumnezeu. Sau, dimpotrivă, te pot întări. Nu puteam bănui vreodată că Eugen Rovenţa, căruia i-am scos la concurs post de profesor universitar, venind ani de-a rândul o singură lună, spre a-şi face orele, dar cu salariul întreg, anual, va putea să constituie pentru mine dar şi pentru întreaga comunitate academică a instituţiei noastre un memento al devenirii prin timp”.
În numele dreptăţii şi bunului mers al UAV şi folosidu-se de evenimentele care au condus la debarcarea lui Ro­venţa ca de o scuză, Lizica Mihuţ    pune în seama fostului rector şi a presupuşilor săi complici demascarea practicilor pe care singură le-a instituit în universitate: „A urmat revocarea şi alegerea în unanimitate de către Senat a unui nou rector. Au urmat reclamaţiile la DNA, la Procuratură, la Comisia Prezidenţială, la Minister etc., reclamaţii semnate singur sau cu domnii Ioan Gabor şi Florin Coană. Un ziar arădean a preluat reclamaţiile celor trei fără să ni se ceară mă­car un punct de vedere oficial, pro­- babil pentru că se dorea ca admiterea la UAV să fie compromisă, or admiterea a fost foarte bună. Este lim­pede că Eugen Rovenţa prin măsurile pe care dorea să le impună ar fi falimentat universitatea noastră în câteva luni. Probabil, nu îi venea să creadă că propunerile-i popu­lis­te: mărirea salariilor, diminuarea nor­melor, scăderea numărului de studenţi în grupă, ş.a. nu numai că nu au fost acceptate de către membrii Senatului, ci au fost aspru criticate. Abia atunci am înţeles cu toţii că Eugen Rovenţa trădase în mod profund interesele celor care l-au ales şi încerca să impună măsuri, în apa­renţă pentru comunitatea noastră academică dar, în  fond «demolatoare» pentru UAV”.