Exclusivitate : Lorena Lupu : "Îmi place să mă autoflagelez în interior, în căutarea "Maibinelui".

Interviu cu actriţa şi scriitoarea Lorena Lupu

Ce pregăteşte Lorena Lupu cititorilor în viitorul apropiat?

Nu doar cititorilor! În viitorul apropiat, Lorena Lupu se mută în Club Pride. Mai exact: pe 15 noiembrie, Clubul Pride din Bucureşti (Strada Şelimbăr, Nr. 1) va găzdui o reprezentaţie intitulată "Rocky Horror Obsession Show" pe texte de Lorena Lupu, iar pe 28 noiembrie, în acelasi club va avea loc lansarea noii mele cărţi, Hyde Park, urmată de o petrecere de sambătă seara, numită tematic Hyde Park Party.

Ai debutat cu romanul "Rondo Capriccioso", apoi ai publicat “Bătăuşu de Câmpi” si urmează un un nou titlu...

Am dorinţa sinceră de a oferi un nou experiment stilistic de sine stătător cu fiecare volum în parte. Nu vreau să pic în capcana manierismelor, să “nasc” produse artistice pe bandă rulantă, să scriu cărţi sau să fac spectacole care să semene între ele.
De aceea, "Rondo Capriccioso" e un roman delicat, feminin, o poveste suavă de dragoste; "Bătăuşu' de Campi" explorează valenţele artistice ale argoului şi ale "valorilor" de cartier, iar "Hyde Park"... Nu vreau să stric surpriza, dar spun doar atât: Hyde Park e construit pe metafora lipsei de comunicare, a oratorului care urlă singur şi nu poate "pătrunde" în sufletele mulţimii.

Cum se combină literatura cu teatrul în viziunea ta?

Uneori se combină, alteori nu. Depinde de la caz la caz. Există literatură cu potenţial scenic, permeabilă la teatralitate, şi există literatură opacă. Teatrul, pe de altă parte, înseamnă în primul rând o poveste. Un şir de peripeţii trăite de nişte oameni. Acest şir de peripeţii e întâi conceput în mintea cuiva, care le aşterne conştiincios pe hârtie. Deci, uneori, teatrul e upgrade-ul literaturii.

Ai o carieră frumoasă în spatele tău, un viitor promiţător şi foarte multă experienţă acumulată. Fiecare spectacol implică un amalgam de sentimente. Cât de mult eşti marcată de rolurile pe care le interpretezi?

Nu mă laud cu cariera mea, sunt multe lucruri pe care nu le-am putut duce la bun sfârşit datorită conjuncturilor neprielnice. Ceea e vedeţi e doar a mia parte din ceea ce aş fi putut face, dacă unii şi alţii ar fi binevoit să nu îmi bage beţe în roate.
Vizavi de rolurile pe care le interpretez, astea îmi solicită două niveluri de implicare: unul mental, când concep personajul, îi construiesc viaţa, felul de a fi, a se gândi şi a se mişca, şi unul... senzorial, să zic aşa, când sunt pe scenă şi îmi asum complet acest concept, devin una cu el şi îl las să mă ducă liber încotro îşi doreşte. Dar de îndată ce cobor de pe scenă, revin la eul meu modest şi sobru.

Care este povestea spectacolului "Rocky Horror Obsession Show"?

Într-o vreme, aveam un "stalker" agresiv, care mă urmărea peste tot, mă hărţuia şi deşi eu îi semnalam prin toate modurile posibile că e indezirabil, omul nu părea să înţeleagă. Sau refuza să accepte. Sau pur şi simplu investise prea mult şi nu putea spune stop. Până la urmă, mi-am schimbat adresa şi numerele de telefon, şi am scăpat. Dar am stat să mă gândesc îndelung: ce anume ar putea determina un om să se umilească în halul ăsta? E o umilinţă să înghiţi refuz după refuz, respingere după respingere, şi să insişti iar şi iar, nu? Bun, am început să studiez psihologia "stalker"-ului, şi mi-am scris un text, unde să interpretez un astfel de personaj. E o provocare să explorezi un astfel de psihic.

Ce proiect te-a satisfăcut pe deplin în toată cariera de până acum?

Sincer, nici unul. Sunt de nesatisfăcut. Am o aroganţă şi un perfecţionism de-a dreptul iritante, şi îmi place să mă autoflagelez în interior, în căutarea "Maibinelui”.

Ştim că ai o "relaţie specială" cu Manu Chao. Iubeşti muzica lui şi ai la suflet câteva piese... Muzica in general reuseste sa-ti inspire creativitate?

Sunt sclava muzicii.  Muzica e un mod de a crea mood. Aşa îmi stimulez energia şi inventivitatea. De aceea "Rondo Capriccioso" are titlul unei partituri clasice, şi e dorinţa de a transpune în literatură "gustul" respectivei partituri de Saint Saens, “Bătăuşu’ de Câmpi” e scris pe hip-hop, iar “Rocky Horror" pe heavy metal.
Iar Manu Chao e ca un mix de condimente exotice. Irezistibil.

Cu cine îţi doreşti să joci intr-o piesă de teatru? Ai un mentor?

Mentorul meu a fost profesorul meu de actorie, Florin Zamfirescu. El m-a învăţat cât e de important să te încrezi în personaj, şi să îl laşi liber să acţioneze pe scenă.
Pe de altă parte, nu am snobisme de genul "vreau să joc cu marele X sau Y". Nu! Vreau să joc cu colegi tineri, cu care să funcţioneze acea "chimie" profesională, şi, nu în ultimul rând, cu oameni serioşi, care ştiu de ce au ales profesia de actor, şi preferă să lucreze, nu să piardă nopţile şi să frece menta.

Şi o întrebare care musteşte de patriotism local: ce legătură are Lorena Lupu cu Aradul?

Lorena Lupu e flexibilă. Se poate mula perfect pe legătura pe care doreşte Aradul să o aibă cu ea.

Multumim pentru interviu


“Aş vrea
să mă înec în marea ta,
Sărată şi unduitoare
să mă îmbrac în algele tale verzi, ca nişte bijuterii carnivore,
sufocante-sincopante-sicofante
să mă devoreze toţi rechinii tăi
şi să-ţi cadrilez apele cu firicele subţiri şi timide de sînge
să te infestez cu toate bolile mele, cu toate fricile mele,
cu toate amintirile
şi mai ales, neamintirile mele,
să îmi transform toate oasele într-un singur dinte
Un colţ (de paradis)
Cu care să mă înfig în tine
Cu care să mă pierd undeva
prin tine
să mă înghiţi cu nisipurile tale muşcătoare
să mă digeri încet-încet
şi să mă plimbi cu curenţii tăi haotici peste tot prin tine
iar eu să îţi urmăresc pe dinăuntru puii mici de valuri, cînd se nasc…
aş vrea.“  - Lorena Lupu