Newsletter
Email:
Acasa | DIN ARAD | Politica | Pesediştii arădeni se feresc să spună cu cine vor vota pentru preşedinţia partidului

Pesediştii arădeni se feresc să spună cu cine vor vota pentru preşedinţia partidului

Font: Decrease font Enlarge font
image

Deşi congresul extraordinar al Partidului Social Democrat se va desfăşura în mai puţin de două săptămâni, delegaţii arădeni nu sunt decişi asupra persoanei pe care o vor susţine pentru funcţia de preşedinte.

Asta, cel puţin la nivel declarativ – unora s-ar putea să le fie teamă să spună pe şleau ce vor vota, din pricina unor neplăceri pe care le-ar putea avea ulterior -  dacă tabăra susţinută de aceştia nu va fi cea câştigătoare. Până la ora actuală şi-au anunţat intenţia de a candida la cea mai înaltă funcţie din partid Mircea Geoană, Adrian Năstase, Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu. Faptul că actualul preşedinte al organizaţiei locale a social-democraţilor  - Marius Lazăr – este un susţinător al lui Mircea Geoană este de notorietate, acesta nefăcând vreodată secret din acest lucru. În ceea ce-l priveş­te pe senatorul Avram Crăciun acesta a preferat să ne spună că „Mă mai gândesc. Nu m-am decis încă, voi vedea acest lucru după prezentarea echipelor de candidaţi”. Deputatul Ciprian Luca spune că va avea discuţii cu oamenii din colegiul său şi ulterior va lua o decizie. „Încă nu m-am decis asupra persoanei pe care o voi alege pentru funcţia de pre­şedinte al partidului. Cert este că voi avea o discuţie cu preşedinţii organizaţiilor, cu primarii şi viceprimarii din colegiul pe care-l reprezint. Îmi doresc să avem o consultare foarte serioasă vizavi de acest subiect. Votul meu va depinde aşadar de poziţia pe care reprezentanţii Partidului Social Democrat din acest colegiu o vor avea” – a subliniat deputatul Ciprian Luca. Original în declaraţii a fost Marian Melinte – secretarul executiv al PSD Arad, care deşi nu a indicat numele celui pe care-l preferă la conducerea partidului a spus că: „voi vota cu câştigătorul. În momentul de faţă nu sunt decis cu cine anume voi vota. Un lucru vă pot spu­ne sigur, anume acela că la nivelul Partidului Social Democrat există o problemă de lider. Votul meu va merge practic spre o echipă. Voi vedea cum se vor structura acestea şi mă voi decide la momentul respectiv”.
Consilierul local, Dorel Căprar a fost mai tranşant spunând că va vota echipa în care va fi Victor Ponta.
„Voi vota echipa în care va fi Victor Ponta. Spun acest lucru pentru că în cei 10 ani de când sunt în politică l-am cunoscut îndeaproape am avut relaţii de colaborare strânse şi chiar de amiciţie” – spune Dorel Căprar.
Gheorghe Sabău, cel care va face parte din lista delegaţilor la Congresul din 20 februarie având în vedere poziţia domnisie sale la nivel central a partidului este în tonul majorităţii colegilor săi:  „încă nu m-am hotărât asupra candidatului pe care îl voi vota. Voi vedea echipele cu care se prezintă în faţa Congresului fiecare dintre candidaţi. Pot să vă spun în schimb că, nu voi vota cu Miron Mitrea. Nu mi se pare o persoană potrivită pentru această funcţie. Mă voi hotărî aspura celorlalţi candidaţi” – a declarat Gheorghe Sabău. Indiferent de votul delegaţilor arădeni la Congresul extraordinar un lucru e clar, anume acela că nu există o opţiune unitară la nivelul organizaţiei judeţene.

AcademiadeAfaceri.ro
Nota:

Comentariile pe acest site sunt moderate de catre editorii nostri pentru a evita devierile de la subiect sau injuriile aduse altora. Pentru a putea posta comentarii fara a necesita aprobare puteti sa va creati un cont de membru sau sa va logati cu contul Dvs. de Facebook

Feed comentarii Comentarii (0 Scrise):

Total: | Afiseaza:

Scrie un comentariu comment

Introdu codul din imagine:

Logare
TaraFashion.ro te imbraca on-line
Voteaza acest articol
2.50