Tenisul de câmp juvenil arădean, bine cotat în ierarhiile interne
Marius Copil, cel mai cunoscut şi mediatizat jucător arădean la ora actuală, tinde să devină un imbold şi pentru mai tinerii practicanţi ai „sportului alb” din oraşul nostru.
Nu mai puţin de 10 tenismeni arădeni figurează în „Top 50” pe luna aprilie, în ierarhiile juniorilor date publicităţii de către FR de Tenis. Cluburile arădene bine reprezentate din acest punct de vedere, graţie prestaţiei jucătorilor legitimaţi, sunt : CS Astra, CS UTA şi Tenis Profi.
La categoria zece ani feminin, Anda Unghianu (CS UTA) ocupă locul 49 cu 533 de puncte după participarea la patru turnee, iar la masculin, Raul Dicu (CS UTA) se află pe un onorabil loc 13 cu 2.767 de puncte, liderul categoriei fiind Florin Saftencu (CSM Autoturisme Timişoara) cu un total de 3.933 de puncte. În cadrul topului de 12 ani masculin, Sergiu Marcus (CS Astra) ocupă poziţia cu numărul 31 cu 1.387 de puncte. În ierarhia fetelor de 14 ani, Nora David (CS Astra) se află între cele mai valoroase jucătoare din ţară, clasându-se pe locul 14 cu 2.785 puncte, alte două arădence fiind în Top 50: Mara Dis (CS Astra; 1.780 puncte) locul 33 şi Diana Vlad (Tenis Profi Arad; 1.772 puncte) locul 34, lidera Andreea Grădinaru (Steaua) având 6.121 de puncte. Nora David (14 ani) a punctat şi în clasamentul categoriei 16 ani, ocupând locul 48, la aceeaşi vârstă, Darius Neică (CS Astra) clasându-se pe locul 42 cu 1.217 puncte, iar Nicu Doncea (CS UTA) pe poziţia 48 cu 1.072 puncte.
La categoria 18 ani fete, Rebeca Mitrea (CS Astra) se află pe locul 23. Iată aşadar o pleiadă de tinere speranţe ale tenisului de câmp arădean care ar putea confirma în anii următori.
Şi pentru că am început cu Marius Copil să încheiem în aceeaşi notă, spunând că talentatul jucător arădean continuă să se afle în S.U.A, unde se pregăteşte pentru viitoarele turnee. În această săptămână, Copil ocupă cel mai bun loc din cariera de până acum, el clasându-se în ierarhia ATP pe locul 594 la simplu şi pe 516 la dublu.
Comentariile pe acest site sunt moderate de catre editorii nostri pentru a evita devierile de la subiect sau injuriile aduse altora. Pentru a putea posta comentarii fara a necesita aprobare puteti sa va creati un cont de membru sau sa va logati cu contul Dvs. de Facebook




Scrie un comentariu