La 20 de ani de la sfârşitul totalitarismului, Balcanii resimt o "oboseală de democraţie" -I. Kadare

Balcanii au fost întotdeauna o regiune a neliniştii, iar indecizia Europei în ceea ce priveşte acest spaţiu marcat de autoritarisme a născut o "oboseală de democraţie", spune Ismail Kadare,care mărturiseşte că a intuit prăbuşirea comunismului, văzându-şi, ca într-o oglindă magică,viaţa în libertate.

"Am cedat şi eu obamamaniei? Nu chiar. În Balcani, teatru al conflictelor crude, este o oboseală de isme. Este o regiune foarte dură, autoritară, crudă şi epică", spune scriitorul albanez, într-un interviu acprdat cotidianului Nouvel Observateur. Europa, continuă Kadare, nu a ştiut să protejeze această regiune a lumii. "Suferim de indecizia ei în ceea ce ne priveşte. Este o politică adeseori contradictorie, ilogică. Ţările europene ne vor şi nu ne vor în Europa. Acest fapt creează în această peninsulă, care este într-o stare neliniştită, o oboseală de democraţie", mărturiseşte scriitorul, unul dintre cei mai acerbi denunţători ai totalitarismelor.

În perioada stalinistă, orice scriitor recunoscut era văzut ca fiind ostil, îşi aminteşte Ismail Kadare, pentru care alegerea rămâne, în ultimă instanţă, un gest asumat: "Dacă sunteţi stăpân în regatul vostru, care este cel al literaturii, nu sunteţi de acceptat pentru un regim autoritar. Sunteţi o contra-putere care trebuie distrusă. Sau, la fel de bine, distrugeţi chiar dumneavoastră această autoritate, devenind un scriitor ridicol, şi atunci puterea vă acceptă".

Adevărul este că nu am trăit sub cenzură, apoi sub libertate, spune scriitorul, ci am trăit în acelaşi timp cenzura şi libertatea. Pare contradictoriu, dar nu este, pentru că din cercul închis al vieţii cotidiene staliniste se vedea "cealaltă" viaţă, din Occident. "Am fost publicat în Franţa din 1970.  Îmi puteam cunoaşte viitorul, ca într-o oglindă magică. Vedeam cum aş fi fost considerat după căderea comunismului. Pentru că ştiam că acesta se va prăbuşi. Nu ştiam când, dar ştiam că zilele îi sunt numărate", povesteşte scriitorul.

Felul deloc intransigent de a vedea lucrurile, fără a fi tributar indiferenţei ori relaxării ideologice, vine dinspre literatură, care permite deopotrivă "luminarea", dar şi acoperirea realităţii brutale, de zi cu zi. "Tot ceea ce se întâmplă în lume nu este obligatoriu rău, dar este dificil să iei distanţa care îţi permite să vezi lucrurile clar. De aceea este literatura primordială, nu doar pentru că ea clarifică lucrurile, ci şi pentru că le face mai enigmatice. Avem nevoie de această opacitate câteodată, pentru a nu intra în contact cu un adevăr foarte crud", explică Kadare. Pentru acesta, literatura rămâne forma de exprimare care se apropie cel mai mult de "frontierele invizibilului", fără a le atinge însă: "Creierul uman e astfel făcut, încât nu ne permite să mergem mai departe. Se loveşte de adevărul ultim".

Figură proeminentă a luptei contra regimului comunist al lui Enver Hodja, Ismail Kadare a radiografiat, în cărţile lui, mecanismele totalitarismului. Romanul "Palatul viselor", tradus în româneşte la Editura Humanitas, pune în scenă absurdul unui sistem birocratic şi opresiv, care controlează până şi ultime refugii ale oamenilor, visele. "Am scris în vremea cea mai dură a regimului comunist", spunea Kadare într-un interviu din luna iunie, când "gândurile oamenilor erau încifrate, iar visul era liber. De aceea, guvernele totalitare sunt obsedate de controlul intimităţii, a părţii emoţionale a oamenilor. Pantru că este un teritoriu în care ne refugiem când suntem oprimaţi şi nu există închisoare care să-l penetreze şi controleze".

Născut la Gjirokaster în 1936,  Kadare a denunţat ocuparea Albaniei de către trupele italiene şi germane, în timpul celui de-al doilea război mondial, dar şi influenţa Uniunii Sovietice asupra Albaniei în timpul regimului comunist. Îşi face debutul ca poet, la doar 18 ani, cu volumul "Inspiraţii juvenile", urmat de cartea de poeme "Visări". Din 1963 abordează proza, cu romanul "Generalul armatei moarte", care-i aduce notorietatea internaţională.  Romanele "Cetatea" (1970), "Tunetele ploii" (1970), "Cronica în piatră" (1971), "Amurgul zeilor stepei" (1976), "Iarna marii însingurări"(1977) îi confirmă valoarea ca scriitor.

Cartea "Palatul Viselor", scrisă în 1981, este interzisă în Albania, de regimul lui Enver Hodja. În 1990, Kadare primeşte azil politic în Franţa, unde va locui până în 2001, când se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de mare succes,  "Fiica lui Agamemnon" (2003), "Succesorul" (2003), "Vremea nebuniei" (2005), "Accidentul" (2008).

Ismail Kadare este şi autorul unor eseuri, scrieri de memorialistică, precum şi al cărţii-document "Moartea care ne-a unit"(1998), despre evenimentele tragice din fosta Iugoslavie.
Sursa: NewsIn