Dezbaterea săptămânii este dacă vicepremierul Gabriel Oprea ar trebui sau nu să demisioneze. Sunt convins că opinia pu­blică ştie deja amănuntele „afacerii” care au dus, din nefericire, la moartea unui om, a cărui singură vină a fost faptul că se afla în exerciţiul funcţiunii. Iar demisia lui Oprea ar trebui să fie una de onoare, raportată la două aspecte: avea sau nu dreptul vicepremierul să beneficieze de escortă, respectiv dacă măcar s-a oprit pentru a constata ce s-a întâmplat. Un prim aspect de ordin legal, cel de-al doilea de ordin moral. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pornind de la acest caz particular ajungem să analizăm întregul sistem, unde foarte mulţi politicieni profită de statutul de demnitar, cu rang mai mare sau mai mic, pentru a se deplasa „operativ”. Asta chiar dacă respectiva deplasare nu prea are nimic de-a face cu activitatea de demnitar, ci pur şi simplu pentru că aşa vrea „muşchiul lor”.
Aş compara aceste abuzuri ale politicienilor cu un malpraxis medical. În Sănătate, dacă un medic greşeşte, asta nu înseamnă că există o greşeală perpetuă la majoritatea medicilor. E chiar improprie o gene­ralizare. Aşa ar trebui să se întâmple şi în domeniul politic, dar – iertată-mi fie eventuala greşeală – când e vorba de aceste privilegii, generalizarea este la ea acasă. Majoritatea politicienilor profită – când funcţia, cât de mică ar fi ea, le dă prilejul – de aceste abuzuri nu doar în contradicţie cu legea, ci şi cu bunul simţ. Îmi aduc
aminte că undeva prin anii ’90 către 2000, Mihai Calimente – pe atunci tot deputat – era cât pe ce să fie băgat în şanţ de o asemenea coloană oficială. De atunci, mai nimic nu s-a schimbat. Ori de câte ori au prilejul, demnitarii preferă să circule în regim preferenţial, fie că au treburi de stat, fie că trebuie să ajungă odrasla la şcoală, soţia la coafor sau însuşi Măria Sa demnitarul la o întâlnire cu iz de trafic de influenţă.
Problema nu e Gabriel Oprea, cazul anului nu e cel de acum. Faptul că a murit nevinovat un om ne-a adus acest caz mai aproape de suflet, dar sistemul generează zeci de asemenea cazuri. N-am trăit şi nu-mi doresc să trăiesc prin Bucureşti, dar de câte ori am fost prin Capitală cele mai pregnante aspecte ale vieţii publice au fost mizeria şi claxoanele. Iar cum politicienii vor să se delimiteze de vulg, de oamenii de rând, claxoanele banale au fost şi sunt înlocuite de girofaruri, de coloane oficiale, de bariere pe care le-a ilustrat excelent Grigore Alexandrescu în a sa fabulă „Câinele şi căţelul”: noi vrem egalitate/Dar nu pentru căţei.
Nu mă interesează că Oprea îşi dă sau nu demisia. Mă doare mai mult faptul că sunt prea mulţi Oprea care se folosesc de instrumente precum girofarul, coloana oficială sau chiar statutul de demnitar – parlamentar, membru al guvernului sau al vreunui minister etc. – pentru a-şi face propria lege a circulaţiei. Nu „malpraxisul” lui Oprea trebuie să îngrijoreze, ci genera­lizarea acestui gen de aroganţă care, uneori, cum este acum, duce inclusiv la pierderea de vieţi omeneşti. Aşa cum societatea încearcă să facă o curăţenie printre corupţi, ar trebui să fie făcută o curăţenie şi printre aroganţi, pentru că altfel riscăm să avem şi alte evenimente nefericite.

Recomandările redacției