1 aprilie perpetuu, la români

0
360

Noi, românii, trăim în aproape fiecare zi câte un întâi aprilie. În gesturile fiecăruia dintre noi, în figura noastră de români neaoși, se vede întotdeauna câte un licăr de mișto (cuvânt de origine franceză, cică mișteaux se scrie), câte o bășcălie, uneori chiar autobășcălie. Literatura, teatrul, filmul, politica – toate au la români câte o trăsătură umoristică, toate au acel aer bonom de genul „bine-i și-așa rău”.

Literatura, bunăoară, ni i-a dat pe Caragiale, pe Mușatescu sau pe acest maestru inegalabil al ironiilor, pe numele său (tot o ironie, a istoriei, de această dată) Ion Mihalache, cunoscut în literatură sub numele de Ion Băieșu. Nu știu cum scriu / au scris autorii străini de proză comică. Am citit câțiva, dar în afară de Jerome K. Jerome și Peter Howard (tot un pseudonim, al autorului maghiar de origine iudaică Rejto Jenö), nu m-a dat pe spate nimeni, nici măcar bătrânul Will Shakespeare cu ale lui piese de teatru. Poate or fi fost de vină traducătorii, poate sunt eu prea naționalist, dar scriitori umoriști ca românii, mai rar. Deci, în literatură suntem șefi, suntem „apriliști” cât se poate…

Teatrul, după cum spuneam, e un alt domeniu în care excelăm. Nu doar Caragiale, ci același Mușatescu și alții, ne-au oferit câte un întâi aprile în fiecare act, în fiecare replică. Nu doar teatrul în sine, clasicismul dramaturgiei, ci și aparițiile pe scenă ale unui Tănase sau ale unor Nae și Vasile, Stela și Arșinel etc. La film putem spune că simțul comic, umoristic, îl găsim la mai multe popoare – francezii excelează prin actorii lor de excepție: De Funes, Fernandel, Bourville, chiar Reno sau Clavier (din „Vizitatorii”), englezii au specificul umorului britanic, americanii au un adevărat laborator hollywood-ian, italienii se mândresc cu Fantozzi, iar lista poate continua și cu alții.

În politică n-aș forța subiectul, pentru că politicienii formează un „popor” aparte, miștocar prin însăși excelența genei proprii, doar că țintă miștocărelilor – cât se poate de serioase, cum ar fi acciza cuplului tragicomic Ponta&Antonescu – e de fiecare dată poporul. Berlusconi ne trăgea cu ochiul holbându-se la vreun decolteu, Sarkozy găsea normal să ai amantă în loc de nevastă, Bush avea un umor vecin cu neghiobia iar Clinton o ținea pe-a lui cu Lewinsky. La noi, „hă-hă-hă-ul” lui Băsescu e de notorietate, ca și „OK-ul” lui Cioroianu către Regina Angliei sau zâmbetul mânzesc al lui Iliescu sau Prigoană. Dar gata, că ocup prea mult spațiu cu acești cavaleri ai tristei figuri (cât de comic sună și expresia asta)…

În schimb, ca să întregesc cercul bășcăliei, suntem inegalabili la umorul popular. Bulă este inegalabil, țăranul român e hâtru chiar când iese în pierdere cu recolta, orășeanul n-are bani de întreținere dar are de-o bere și-un banc cu prietenii și asta în tot timpul anului, nu doar de întâi aprilie. de aceea, pentru noi, românii, întâi aprilie e banal, pentru că nu e deloc o sărbătoare. Ba chiar încercăm să fim mai serioși, că doar nu mai suntem copii, să ne rezumăm la doar o zi pe an în care să facem bășcălie, unii de alții…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.