Autoritățile din Wuhan, China, au anunțat că au testat toți cei peste 11 milioane de locuitori pentru depistarea infecției cu coronavirus. Asta după ce numărul infectărilor a început să crească din nou. Toată operațiunea a durat mai puțin de o săptămână.

Wuhan e chiar locul din care a izbucnit pandemia ce a ucis până acum peste patru milioane de oameni la nivel mondial.

De marți până duminică, au fost testați toți locuitorii din Wuhan, mai puțin copiii până în 6 ani și studenții aflați în vacanță în străinătate. Autoritățile au mobilizat peste 28.000 de asistenți în 2.800 de centre pentru campania de screening.

Wuhan a înregistrat sâmbătă 37 de infectări de transmitere locală. 41 de paciențit asimptomatici au fost descoperiți în ultima rundă de teste, a transmis agenția Xinhua, conform b1tv.ro.

Operațiunea de testare a fost declanșată după ce trei noi cazuri de COVID au fost confirmate luni în această metropolă, cuprinsă de un val cauzat de tulpina Delta (indiană). Ultimele infectări fuseseră înregistrate la Wuhan în mai 2020.

Recomandările redacției