Ziua mondială a vederii („World Sight Day” – WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de Joi a lunii Octombrie, respectiv la 14 octombrie anul acesta. Tema din 2021 este „#LoveYourEyes”, potrivit www.iapb.org.

Această zi reprezintă o manifestare ce vizează toţi partenerii implicaţi în prevenirea problemelor de vedere. Scopul zilei mondiale a vederii este acela de a atrage atenţia, la nivel mondial, asupra pacienţilor care suferă din cauza lipsei totale a vederii, asupra numărului crescut de probleme oculare şi asupra pacienţilor care au nevoie de ajutor.

Ziua mondială a vederii marchează momentul în care comunitatea internaţională îşi reafirmă angajamentul în direcţia reconsiderării importanţei îngrijirii vederii şi tratării acesteia drept o problemă globală de sănătate publică.

Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Orbirii a fost înfiinţată în 1975 ca organizaţie de coordonare, pentru a conduce eforturile internaţionale în activităţile de prevenire a orbirii, potrivit site-ului Agenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Orbirii, www.iapb.org. Prima sa realizare majoră a fost aceea de a promova un program pentru prevenirea orbirii, împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Un număr de 90 de milioane de copii din întreaga lume îşi pierd vederea deoarece nu au acces la servicii de îngrijire a ochilor în timp ce 165 de milioane de copii au nevoie de ochelari, potrivit www.iapb.org. „Trebuie să ne educăm copiii despre importanţa sănătăţii ochilor şi de aceea este important să le testăm în mod regulat ochii”, potrivit expertului global în materie de părinţi, Jo Frost.

Cel puţin 2,2 miliarde de persoane suferă de deficienţe de vedere, dintre care peste un miliard prezintă o afecţiune care ar fi putut fi evitată sau încă nu este tratată. Fără eforturi urgente şi durabile, numărul orbilor ar putea ajunge la 115 milioane până în 2050, potrivit www.sightsavers.org

Sursa: agerpres.ro

 

Recomandările redacției