bruxelles 1Bogdan Noghiu, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad, câștigătorul unei excursii la Bruxelles, în urma concursului de eseuri inițiat de europarlamentarul arădean Iosif Matula, a ţinut să transmită mulţumiri celor care au făcut posibilă vizita sa în capitala Uniunii  Europene.

Bogdan Noghiu a fost profund impresionat de faptul că în Parlamentul European se face „un alt fel de politică“.

„Cel mai mult mi-a plăcut vizita la Parlamentul European, unde am aflat că se face un alt fel de politică, diferită total de politica din România. E uimitor să afli că europarlamentari din mai multe partide pot să voteze un proiect de lege pentru binele cetățenilor, pentru binele Europei și nu pentru binele propriului partid, cum se întâmplă în România“, a spus Bogdan Noghiu.

Câștigătorul concursului inițiat de europarlamentarul Iosif Matula a spus că, pentru el, excursia la Bruxelles a însemnat o experiență interesantă, iar vizita în Parlamentul European a fost o „lecție de politică“.

Concursul de eseuri la care a participat Bogdan Noghiu a fost organizat în „Anul European al Cetățenilor“, marcat, anul trecut la Arad, în cadrul unui proiect derulat  de Asociația Trust Society, în parteneriat cu Primăria municipiului și cu europarlamentarul Iosif Matula.

În cadrul acestui proiect europarlamentarul aradean a inițiat un concurs adresat elevilor și studenților, care au trebuit să redacteze esee pe tema cetățeniei europene.

Premiul a constat într-o excursie de două zile la Bruxelles.

 

Recomandările redacției