Glasul Aradului împlinește 15 ani, chiar de Sfântul Nicolae. O vârstă care în presă presupune deja maturitate, responsabilitate și notorietate.

Noi spunem că le avem, iar dacă mai e loc, atunci lucrăm la asta.

2022 este anul în care am făcut și noi pasul cu lumea, deși melancolici după tipar, după ziarul fizic – pe hârtie, și am rămas doar în mediul online.

Decât două lucruri așa-și-așa, mai bine foarte buni într-o singură parte.

Am investit mai mult, ne-am modernizat și îmbunătățit site-ul, i-am dat o altă imagine și o grafică mai bună, ne-am extins pe Facebook, ne-am revigorat echipa și surprizele nu vor conteni să vă surprindă, pe voi, pe cititorii noștri.

Glasul Aradului a împlinit DOAR 15 ani, o vârstă la care alte publicații nici nu îndrăznesc să viseze, dar noi nu ne oprim aici.

Continuăm, și mai puternici, împreună.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției