La 15 octombrie, începând din 2020, este marcată Ziua naţională a comerţului electronic, instituită prin Legea 144/2020, publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2020.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de zece senatori (PSD, PNL, USR şi neafiliaţi), fiind adoptată de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, pe 5 mai 2020, şi de Camera Deputaţilor, ca for decizional, pe 30 iunie 2020.

Potrivit expunerii de motive semnate de iniţiatori şi publicate pe site-ul www.cdep.ro, în contextul evoluţiilor tehnologice constante, cu „un impact semnificativ asupra percepţiei şi modalităţii în care sunt organizate şi desfăşurate activităţile economice, conducând, în acelaşi timp, economiile statelor pe drumul tranziţiei către digitalizare, comerţul electronic reprezintă un pilon relevant ce poate repoziţiona România în rândul acelora ce utilizează resursele digitale disponibile în vederea asigurării creşterii economice”. Astfel, instituirea acestei zile „reprezintă recunoaşterea digitalizării activităţilor economice şi în România, precum şi alinierea la conceptul „economie digitală”, asigurând un cadru legislativ pentru conştientizarea, informarea şi încurajarea unui motor al fenomenului digital, astfel cum a fost conceput şi dezvoltat comerţul electronic”. De asemenea, iniţiatorii proiectului legislativ precizează că, „în sensul prezentei legi, prin comerţ electronic se vor înţelege prevederile Legii nr. 365/2002 privind comerţul electronic”.

Potrivit prezentei legi, Ziua naţională a comerţului electronic poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de către persoane fizice sau juridice, precum şi de către societatea civilă, împreună sau separat, prin organizarea şi/sau participarea la manifestări sau acţiuni cu caracter social sau ştiinţific, cu scopul informării şi conştientizării cu privire la existenţa comerţului electronic.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, fonduri din bugetele proprii, precum şi suport logistic, pentru organizarea acestor manifestări şi acţiuni.

Prima ediţie a acestui eveniment a fost organizată de Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), în cadrul căreia reprezentanţi ai autorităţilor şi mediului de afaceri au dezbătut pe tema viitorului comerţului electronic din România. Evenimentul a cuprins trei paneluri – „Potenţialul şi provocările comerţului electronic în România – cadrul de reglementare naţional şi european”, „Plăţile digitale, temelia unei economii sănătoase” şi prezentarea rezultatelor studiului sociologic şi cercetării realizate de Institute for Global Digital Policies (IGDP) şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) despre comerţul electronic din România din perspectiva politicilor publice şi percepţia românilor cu privire la digitalizare. La finalul evenimentului, ARMO a premiat Ambasadorii Digitalizării, persoane aflate în funcţii publice care, prin acţiunile pe care le-au întreprins anul acesta, au contribuit la dezvoltarea economiei digitale în România.

La finalul anului 2020, sectorul comerţului electronic a atins pragul de 5,6 miliarde de euro, potrivit estimărilor ARMO, cu 30% mai mult decât în 2019 când valoarea comerţului online a fost estimată la aproximativ 4,3 miliarde de euro. Creşterea a fost cu aproximativ 500 de milioane de euro peste previziunile iniţiale, pe fondul pandemiei de COVID-19 care a accelerat ritmul cumpărăturilor online, precum şi procentul plăţilor online prin card. Potrivit estimărilor principalilor jucători, comerţul online va continua să crească şi în 2021, cel mai probabil urmând să depăşească pragul de 6,5 miliarde de euro la finalul acestui an, notează https://www.gpec.ro/

Sursa: agerpres.ro

Recomandările redacției