Nu cred că Iohannis este preşedintele ideal al românilor. Dar cred că, pentru binele naţiunii, Ponta nu trebuie să devină preşedinte. Am argumente, pe care nu le voi dezvolta acum şi aici. Dar, am argumente prin care doresc să arăt că românii au nevoie de un echilibru. E, de fapt, un alt moment zero, prin care aş şi am dori să ne relansăm ca naţiune, ca popor, ca şi clasă politică în definitiv, pentru a demonstra ţărilor egale,  numite membre europene, că şi noi merităm să stăm la masa bogaţilor, pe măsura a ceea ce plătim.
Cred că Iohannis e o alternativă mai bună, nu prin numele lui germanic, nu prin apartenenţa lui politică, nu prin meditaţiile care i-au adus averea, nici măcar pentru meditaţiile la care s-ar putea să-l supună pe românul de rând, ci pentru că trebuie să terminăm odată cu jumătăţile de măsură.
Poate Iohannis e incompatibil, de jure, sigur în mintea unora e incompatibil de facto, pentru că nu acceptăm o dominaţie „străină”, dar trebuie să-l vedem ca o variantă a normalizării României. Această incompatibilitate, evocată şi invocată, are rădăcini normale, juridic şi uman, dar în esenţă nu înseamnă altceva decât intenţia candidatului Klaus de a sprijini comunitatea de unde vine. Rigiditatea legii îl duce pe Iohannis în impostura candidării, fapt înfierat de presă…, într-un mod de parcă neamţu’ de la Sibiu e duşmanul României. Am accentuat impresia „de presă” pentru că,  într-un caz similar, sau comparativ, Mircea Diaconu a fost declarat victimă, deşi presupusa sa incompatibilitate avea nuanţe şi posibilităţi şi teoretic posibilităţi de conflict de interese. Diaconu, ca director al unei instituţii, era mult mai pasibil de acuze de interese, proprii sau prin terţi, fie şi prin prisma faptului că, în calitate de ordonator de credite, avea pâinea şi cuţitul.
Pe de altă parte, Iohannis a fost reprezentant normal al unei asociaţii care reprezenta Primăria Sibiu. Ca să ne înţelegem, la Iohannis nu se poate numi conflict de interese, pentru că prezenţa lui într-un organism care să reprezinte Sibiul, coroborată cu statutul de primar, arătau doar un cumul de interese pro Sibiu, nicidecum un conflict de interese în urma căruia Sibiul ar fi avut de pierdut. Iohannis, cel puţin din acest punct de vedere, are legitimitatea de a fi candidat la preşedinţia României.
Din păcate, pentru că nu toţi dorim să prezentăm o oglindă realistă a bătăliei electorale pentru Cotroceni, anumite informaţii apar în presă denaturate. Nu contează că Ponta a fost sau este ofiţer sub acoperire, nici că Iohannis stă la cumpăna unei incompatibilităţi îndoielnic legală, sau că Vadim şi Diaconescu sunt muguri ai unei noi ere democratic-naţionaliste, ci cel mai important lucru e că românii îşi aleg un preşedinte.
P.S.: Eu am opt nume de oameni cunoscuţi care ar merita să fie preşedinţi mult mai mult decât cei 14 care îşi încoardă muşchii în aceas­tă campanie electorală. Aici nu mă refer la Radu Meserie, la Bebiţu, sau la alţii ca ei, oameni inteligenţi, atenţie, observatori ai fenome­nului!, ci la persoane care chiar au o şansă să câştige preşedinţia României: Mihai Răzvan Ungureanu, Crin Antonescu, Mugur Isărescu, Petru Maior şi lista rămâne deschisă.

Recomandările redacției