20 de euro

1
269

Cică în urma unor măsurători rigu­roase unii cercetători au ajuns la concluzia că sufletul unui om cântăreşte 21 de grame. S-a făcut şi un film pe tema asta, s-au îndrugat verzi şi uscate de-au sărit popii în sus mai abitir decât în delicata chestiune a incinerării lui Sergiu Nicolaescu. În schimb, despre sufletul Vămii Nădlac, din partea cu Ungaria, mai precis cântarul ce funcţionează precum vama cerească şi decide dacă eşti primit în ,,rai” ori rămâi în ,,purgatoriul” dintre ţări nu vorbeşte nimeni. Acolo legalitatea unui transport  se decide pentru suma de douăzeci de euro, bani care intră în buzunarele  vameşilor maghiari care au ajuns să-i depăşească în lăcomie pe ai noştri în vremurile de aur de dinaintea Operaţiunii Vama. Iar uneori devin atât de tupeişti încât le dau cu tifla omologilor români, pentru a le face în ciudă cu sumele luate cu japca de la amărăştenii mioritici.
Dacă la cântar sunt taxaţi îndeosebi micii transportatori, îndeobşte cei care se ocupă cu micul trafic de frontieră, de furcile caudine ale diagramelor nu trece nimeni fără a mişca din urechi. Recentul caz al românului care a răposat între vămi exasperat de faptul că nu are cum să o scoată la capăt cu frontieriştii unguri ar trebui să dea de gândit autorităţilor din ambele ţări vecine, care ar trebui să nu mai bage capul în ţărână precum struţul când aude de abuzurile foştilor purtători de pene de cocoş la borul pălăriei de jandarm. Şi mereu să spună că astfel de lucruri se petrec din pricina birocraţiei datorate faptului că aderarea la spaţiul Schengen n-a avut loc din motive ştiute doar de capii Uniunii Europene. Iar în această afacere nu-şi au locul nici poveştile bătrâneşti despre eternul iredentism maghiar.  Nu aceasta este pricina faptelor petrecute la o aruncătură de băţ de Arad. Echipajele frontieriştilor unguri care vânează români din toate poziţiile pentru a-i taxa în schimbul scutirii pierderii de timp în cazul unui control ,,la sânge” în urma căruia nu are cum să nu  iasă ceva la iveală, oricât de corect ai încerca să fii o fac din simpla şi eterna foame de bani. De care şefii lor ne acuză la Bruxelles că ar fi o veche şi urâtă meteahnă românească, trecută din inerţie peste graniţă, nicidecum baza unui sistem de înavuţire piramidal oblăduit de guvernul aciuit în clădirea pe care am ştampilat-o cu opinca dacică în 1919.
Ar fi bine ca vecinii să se uite-n ograda lor şi să nu ne mai arate cu degetul în Parlamentul European atunci când vine vorba de corupţie. Dar nu-i aşa, nimeni nu-şi simte bârna din ochi, ci doar paiul din ochiul aproapelui.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.