gimnasticaDe şapte ori medaliate anul trecut la Campionatele Naţionale de copii, gimnastele de la CSM Arad încep 2013 cu speranţe la fel de mari. Până în aprilie, când vor debuta întrecerile oficiale, pregătirea se va desfăşura pe plan local. Prima competiţie din acest an este Campionatul Naţional Şcolar, urmat de concursurile interne rezervate copiilor, cu vârste de 9 şi 10 ani şi junioarelor III, unde micile sportive arădene au obiective îndrăzneţe.
„Începem 2013 cu speranţe mari, se anunţă un an mai greu, cu concursuri mai multe. Deocamdată sunt în pregătire fetele de la performanţă, nouă la număr, iar de săptămâna viitoare vom începe antrenamentele şi cu cele trei grupe de începătoare. Obiectivele principale în acest an sunt obţinerea a 2-3 medalii la junioare IV, copii de 9 şi 10 ani şi calificări la finalele din toamnă la junioare III. Faptul că la Arad au fost prezente în ultima perioadă Andreea Răducan şi Sandra Izbaşa , care ne-au şi vizitat, reprezintă foarte mult în special pentru aceste minunate fete”, a declarat antrenorul secţiei de gimnastică artistică de la CSM Arad, Ciprian Hegyi. Vestea cea mai bună este că Aradul va beneficia din primăvară de o sală destinată gimnasticii, care urmează să fie finalizată în incinta stadionului Gloria. Cel mai probabil din luna mai, sportivele îşi vor putea desfăşura activitatea în cadrul modernei baze sportive.

Recomandările redacției