Profitând de implicarea, ca organizator, a campionului național al probei de maraton, Sorin Mîneran, concursul de alergare desfășurat la Chișineu-Criș începe sa devină un eveniment de referință, așa cum inițiatorii și-au propus de la prima ediție, desfășurată în octombrie 2017.
Pe o vreme rece și capricioasă, aproximativ o sută de participanți veniți din județele Hunedoara, Timiș, Arad sau Bihor (32 la proba de 7 km, 42 la proba de 14 km și 22 la proba „ușoară” de 3,5 km) s-au prezentat la startul ediției a doua (18 martie 2018) cu entuziasmul cunoscătorilor care abia așteaptă să alerge pe traseul pregătit de organizatori. După o tură pe pista stadionului Crișul (pus la dispoziția organizatorilor de către Clubul Sportiv și Primăria orașului) și zona asfaltată a străzilor Primăverii și Teilor, a urmat urcarea pe dig în direcția pădurii Socodor. Iar digul Crișului a fost piesa de rezistență a concursului: teren moale din cauza ploilor căzute în zilele anterioare concursului, bălți și noroi din plin pe potecile digului, iarbă alunecoasă – mediu propice unui „trail running”, exact cum și-au dorit organizatorii, plus concentrare mare și efort muscular suplimentar față de o alergare normală, mai ales pentru concurenții amatori.
Fără accidentări (un singur concurent n-a terminat cursa de 14 km) și fără incidente pe traseu (Poliția și Jandarmeria locală securizând străzile cu risc și trotuarul podului de pe DN79), concurenții s-au putut bucura de alergarea în sine pe un traseu provocator (exemplu: „surpriza” pregătită de organizatori la 3,5 km – coborâre și urcare dig) și de trecerea liniei de sosire, unii depășindu-și propriile recorduri. Cip-ul primit pentru înregistrarea timpului personal, plus covoarele-cronometrare speciale, întinse la start /finiș precum și într-un punct intermediar, pe dig, au făcut posibil acest lucru. Rezultatele tuturor participanților sunt disponibile pe .
De aplaudat eforturile managerului de proiect Mladin Florian și ale organizatorilor (Asociațiile „Proactivi pentru viitor” și „Activi și mai puternici împreună” – reprezentate de Mircea Crișan, Mircea Pința și Sorin Mîneran, clubul Mișcarea Chișeuană – reprezentat de Bogdan Șirjiță, Alex Selegean, Gabriel Ungvari și Constantin Brescan), disponibilitatea voluntarilor (printre ei și elevi de liceu, coordonați de Sorina Tamaș), resursele sponsorilor și implicarea unor oameni de bine din Criș și Nădab (de exemplu, fără un ATV din Nădab care să transporte covorul-cronometru la punctul intermediar de pe dig, următoarea variantă era cu… calul!).
Evenimentul se vrea a fi promovat în continuare, din toate punctele de vedere. Chișeuanii și nădăbanii au organizat, au participat și unii chiar au câștigat și la această a doua ediție. Mulți sponsori au fost societăți locale. Oamenii vorbesc și întreabă deja prin oraș despre „cros”, cu toate că pentru majoritatea încă e nou un asemenea eveniment și nu au fost obișnuiți să vadă lumea alergând pe străzi (de exemplu, fiindcă aveau veste distinctive și erau în zona podului peste Criș, voluntarii erau întrebați dacă se fac măsurători ale apei și dacă vin inundațiile). La stadion se așteptau mai mulți spectatori, dar vremea rece i-a ținut în confortul locuinței. Peste toate, evenimentul a fost reușit și organizatorii sunt motivați să continue. Merită susținuți, pentru că fac totul cu suflet, pasiune și resurse financiare proprii.
Felicitări tuturor!
Rezultate finale și câștigătorii pe categorii: și .
14 Km Barbati: 1. Lazea Marcel Florin, 2. Pazlea Kato Ioan Viorel, 3. Mîneran Constantin Gabriel
14 Km Femei: 1. Stefanescu Gilda, 2. Iosim Mihaela, 3. Bogdan Rodica Emilia
7 Km Barbati: 1. Pasca Mihai, 2. Usurelu Nicolae, 3. Costin Robert
7 Km Femei: 1. Șușca Andreea, 2. Klein Adriana, 3. Popa Adelina Romina
3.5 Km Barbati: 1. Kis Robert, 2. Chirla Dan-Leonard, 3. Nemes Rafael
3.5 Km Femei: 1. Farcas Rebeca, 2. Mateuți Iasmina Teodora, 3. Chelciov Marina
Sponsori: Polach Logistics & Transport, Dano Plant Cătină Bio Nădab SRL (), Promun SRL, Maschio Gaspardo, Cabinet
Veterinar Dr Sirjita, spalatorie auto Cris Lau, Universal Cris, Remat SA, Mann Sebastian,
TehnoVest Constructii.
(C.P.)

Recomandările redacției