Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a actualizat scenariile din județul Arad, în funcție de incidența cazurilor de infectare cu Sars-CoV-2 la mia de locuitori.

Felnac, Șofronea, Vladimirescu, Vârfurile, Almaș, Livada, Sebiș, Păuliș au intrat pe lista roșie, cu o incidență de peste 3/1000 de locuitor. Pragul de peste 3 la mia de locuitori s-a menținut și în Dorobanți, unde marți am avut 8,84/1000 de locuitori, deci peste 7,5 – cea mai mare incidență din județul Arad. În scenariul roșu avem, de miercuri, 22 de localități.

Incidența de 1,5 cazuri la mia de locuitori, fără a o depăși pe cea de 3 la mia de locuitori, a fost depășită în Olari, Chișineu-Criș și Gurahonț, care au intrat astfel în scenariul galben. Împreună cu orașul Sântana, unde incidența s-a menținut în acest interval, și  Socodor, Pecica, Semlac – unde incidența a scăzut în acest interval – , avem în scenariul galben un total de 20 de localități.  

Sub 1,5/1000 de locuitori au scăzut localitățile Archiș și Ghioroc, care au intrat în scenariul verde, de 36 de localități.

Mai trebuie menționat că, față de situația înregistrată la data de 29.03.2021, în următoarele unități administrativ-teritoriale, la data prezentei hotărâri, a fost depășită incidența de 4 cazuri/1000 de locuitori, fără a fi depășită incidența de 7,5/ cazuri/1000 de locuitori: Zimandu Nou, Felnac.

Dorobanți și Iratoșu au ambele incidențe de peste 7/1000 de locuitori, ceea ce înseamnă că restricțiile de după ora 20.00 se aplică în fiecare zi, spre deosebire de cele care au de peste 4, unde restricțiile se aplică doar vineri, sâmbătă și duminică.

Recomandările redacției