Cel puțin 30 de militanți talibani au murit în Afganistan, după o explozie petrecută în timpul unui curs despre fabricarea bombelor și dispozitivelor explozive improvizate, informează New Zealand Herald, care citează o sursă locală.
Potrivit agenției afgane Khaama Press, care citează un comunicat al armatei afgane, luptătorii au murit după ce dispozitivele explozive improvizate pe care învățau să le construiască au explodat
într-o moschee.
Explozia s-a produs sâmbătă dimineață, în satul Qultaq, districtul Dowlatabad, provincia Balkh. Printre luptătorii talibeni morți erau și șase persoane de altă națio­nalitate. Trupurile cetățenilor străini nu au putut fi identificate din cauza rănilor grave provocate de explozie, se arată în comunicatul armatei afgane.

Recomandările redacției