3,7 tone de deșeuri au fost colectate manual, în perioada 08.11.2021-10.12.2021, sub stricta supraveghere a polițiștilor locali cu atribuții de monitorizare a activității de muncă în folosul comunității desfășurată de beneficiari ai venitului minim garantat, de contravenienți cărora li se aplică impunerea achitării unei amenzi sau de persoane condamnate penal.

Au fost implicate 20 de persoane aparținând celor trei categorii menționate, în zone precum Câmpul Liniștii, strada Ilarion Felea, strada Cometei, Calea Bodrogului, Calea 6 Vânători, Zona Industrială Arad Vest și Malul Mureșului. Ultima zonă menționată face parte dintr-un program intensiv de igienizare, fiind unul dintre arealele prioritare de materializare a muncii în folosul comunității.

„În ultimul an, cu sprijinul Direcției Edilitare din primărie și al Gospodăriei Comunale, poliția locală a intervenit în zonele menționate, precum și în alte locații din cartiere, pentru dezafectarea adăposturilor improvizate amenajate, pe domeniul public de indivizi sosiți în Arad din județ sau din alte zone ale țării. Unii dintre ei se află în atenția DGPL, fiind sancționați pentru contravenții ce intră în competența polițiștilor locali.

Deși unele construcții ilegale au fost ridicate din nou, intervențiile din teren ale celor trei structuri subordonate primăriei vor continua, în vederea descurajării treptate a persoanelor ce optează pentru ocuparea ilicită a terenurilor virane, a zonelor verzi sau clădirilor neutilizate din Arad”, au mai spus cei de la DGPL Arad.

Recomandările redacției