Bărbatul se afla în fața unui bancomat și, vizibil depășit de tehnologie, a apăsat pe butoane crezând că a dat comanda de vizualizare fonduri. Convins că operațiunea s-a finalizat a plecat fără să conștientizeze că, de fapt, bancomatul pregătea suma ,,solicitată’’.

În apropiere se afla un jandarm aflat în timpul liber, care aștepta să-i vină rândul pentru a efectua operațiuni la același aparat. Văzând bancomatul liber, s-a apropiat, însă nu a putut face nicio operațiune. Aparatul scotea acel sunet specific de eliberare fonduri solicitate. Imediat fanta s-a deschis, scoțând la iveală o sumă mare de bani. Jandarmul a înțeles imediat ce s-a întâmplat și a început să-l caute cu privirea pe cel care folosise aparatul înaintea sa, însă nu l-a mai văzut. A luat banii din bancomat și a intrat în sediul băncii, unde i-a predat unui angajat pe bază de proces verbal.

La ieșire din societatea bancară l-a întâlnit pe septuagenar, care venea într-un suflet către bancă, probabil conștientizând ce s-a întâmplat. Jandarmul l-a liniștit spunându-i că banii sunt în siguranță, îi poate recupera și i-a recomandat să fie mult mai atent pe viitor.

Șansele să rămână fără bani au fost mari.

Recomandările redacției