5 cele mai bune antivirale naturale

0
416

F ie că vorbim despre viroze uşoare, cum ar fi guturaiul, rinita sau faringita, ori des­pre pro­bleme mai serioase precum gripa, pneumonia sau laringita,
există câteva leacuri în natură care susţin imunitatea organismului şi care, astfel, reduc severitatea simptomelor.
Usturoiul. Puternic antibiotic natural, usturo­iul, consumat zilnic, ajută la întărirea sistemului imunitar. Astfel, acesta e eficient în caz de ră­cea­lă sau de bron­şită, calmând tusea. Îl poţi consuma sub formă de ceai, în amestec cu cimbru, sau sub formă de fiertură (se fierbe un căţel de usturoi tă­iat felii în 500 ml de lapte, care se bea cald). Şi si­ropul de usturoi e recomandat. Pentru a-l prepara, se fierb 50 g de usturoi într-un pahar cu apă, la care se adaugă 50 g de miere. Se ia câte o linguriţă de trei ori pe zi.
Turmericul indian. Efectele antioxidante, antiinflamatore şi imunostimulatore fac din turmeric remediul ideal în caz de infecţii virale. Pentru a combate răcelile, e indicat să combini o linguriţă de pu­dră de turmeric cu o linguriţă de miere şi să-l consumi de trei ori pe zi.
Ghimbirul. Atunci când eşti răcită sau când tuşeşti, fierbe o rădăcină proaspătă de ghimbir într-o cană mare de apă, timp de 10 minute, şi vei obţine un ceai cu proprietăţi antivirale, antibacteriene şi antiseptice. În caz de febră, fierbe 100 g de ghimbir proaspăt în 500 ml de apă şi, cu soluţia obţinută, tamponează cât mai mult din suprafaţa corpului.
Propolisul. Acest produs al stupului este recunoscut pentru proprietăţile sale antibacteriene, antiinflamatoare şi antivirale. Acesta acţionează împotriva a circa 30 de tipuri de virusuri, spun specialiştii. Pentru a preveni afecţiunile respiratorii sunt recomandate curele periodice cu miere propolizată. Astfel, timp de 21 de zile, este indicat să iei câte o lingură din acest produs, de patru ori pe zi. Propolisul se poate administra şi sub formă de tinctură, de sirop sau de pulbere.
Lemnul-dulce. Pe lângă un efect do­vedit de stimulare a sistemului imunitar, lemnul-dulce ajută şi la fluidizarea secreţiilor bronhice, favorizând expectoraţia. Curele de 14 zile cu câte o jumătate de linguriţă de pudră de lemn-dulce, administrată de trei-patru ori pe zi, te protejează de virusurile care determină afecţiunile respiratorii. De asemenea, ceaiul de rădă­cină de lemn-dulce (o lingură de plan­tă uscată şi mărunţită la 250 ml de apă) atenu­- ­ează congestia nazală şi uşurează tusea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.