Primăria Municipiului Arad a încheiat un contract de achiziții pentru servicii de publicitate în valoare de aproximativ 600.000 de euro. Astfel, instituția a semnat un contract, în data de 25 aprilie 2019, cu firma de publicitate Webo Printshop SRL, fiind vorba despre un contract în valoare de 2.883.200 de lei, prin care Primăria va publica anunțuri în presa scrisă și online. Achiziția s-a organizat prin SEAP, cu un singur participant. În vreme ce în anii trecuți contractul era reînnoit în fiecare an, de data aceasta e vorba despre un contract cadru pe o durată de patru ani.

Firma are și ziare locale și ziare naționale, are și publicitate online și ne ajută și cu promovarea pe Facebook. Din presa locală e Jurnalul Arădean și la nivel național – Adevărul și Ziarul Economic. Astfel, ne publică fiecare anunț pe care Primăria are nevoie să îl publice, pentru a nu face procedură pentru fiecare ziar, mai exact procedură separată pentru un ziar local sau național. Pentru bannere, pentru publicitate online, pentru promovare pe Facebook. Pe patru ani s-a încheiat contractul, pentru ca să evităm demararea unei proceduri anuale, e pe patru ani, dar valoare aceea nu înseamnă neapărat că se va și atinge – 2.800.000 de lei. Noi ne-am alocat bani în buget dar asta nu înseamnă că vom și cheltui banii respectivi. Legislația ne obligă să publicăm în ziare locale, sau în ziare naționale anunțurile pe care trebuie să le dăm cetățenilor. Nu are legătură cu organizarea alegerilor. Noi avem contractul acesta de ani de zile, doar că înainte, contractul era încheiat în fiecare an, și pentru a evita să demarăm tot timpul, procedură în fiecare an, am ales să mergem pe acord cadru. Prin urmare, am organizat licitație, iar banii pe care îi cheltuim sunt în urma facturilor emise. Anunțurile de angajare trebuie să le publicăm în ziar local. Când somăm pe cineva să elibereze locuințele pe care le avem, anunțurile respective trebuie să le dăm într-un ziar național. Când organizăm licitații se publică fie în ziar local, fie în ziar national, de profil. Am apelat la un operator care ne poate pune la dispoziție toate mijloacele astea de promovare și nu trebuie să facem o procedură separată pentru fiecare în parte, ar fi fost mult mai complicat. Inițial aveam și pe publicitate TV. În principiu, sunt anunțuri pentru presa scrisă, mai rar online, acestea le-am curpins în caz că apare ceva deosebit”, ne-a declarat Raluca Cotrău, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

Recomandările redacției