Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Balint, Bălan, Boloni, Majearu, Lăcătuş, Piţurcă; antrenorul jucător Anghel Iordănescu, Marin Radu şi căpitanul (absent) Tudorel Stoica, toţi antrenaţi de Emerich Jenei, sunt nume care au intrat în legendă într-o noapte de 7 mai 1986, când Steaua a câştigat cea mai importantă competiţie intercluburi din fotbalul european, jucând împotriva Barcelonei. La 28 de ani de la finala în care arădeanul Helmuth Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor, apărând patru lovituri de la 11 metri, nicio altă echipă românească nu a mai reuşit să repete performanţa Stelei. O vreme, fotbalul românesc a fost bine reprezentat în elita europeană, tot Steaua reuşind să mai joace o finală de Cupa Campionilor în 1989 şi tot Steaua a ajuns în semifinalele Cupei UEFA, mulţi ani mai târziu, în 2006, după o confruntare în sferturi cu Rapidul. Sigur, de-a lungul vremii au mai fost şi alte cluburi româneşti care au făcut o figură frumoasă în cupele europene, UTA, Universitatea Craiova, Dinamo, Rapid, dar nicio echipă nu a strălucit aşa cum a făcut-o Steaua. Mulţi, ar putea spune că aceasta este doar istorie, iar prezentul este sumbru. Au dreptate doar pe jumătate. E adevărat că echipa finanţată acum de Gigi Becali nu a mai obţinut trofeele de odinioară, dar nu trebuie să uităm că după Revoluţie, fotbaliştii de valoare nu au mai putut fi reţinuţi în ţară, iar România nu poate susţine financiar o echipă care să se poată bate pentru câştigarea Champions League. Partea bună este că istoria te obligă să faci anumite lucruri, atunci când ai un trecut cu care poţi să te mândreşti. Sunt convins că şi datorită istoriei sale, Steaua a început din nou să aibă rezultate, sunt convins că şi datorită istoriei Steaua avea parcursuri onorabile în competiţiile continentale, atunci când alte echipe româneşti erau eliminate în tururile preliminare, sunt convins că şi datorită istoriei se spune în lumea fotbalului că „Steaua e Steaua”.
În încheiere nu pot să spun decât că îmi doresc ca şi o altă echipă românească să triumfe într-o competiţie europeană, dar cred că dacă acest lucru se va întâmpla, gruparea care va realiza acel lucru se va numi tot Steaua Bucureşti.

Recomandările redacției