Recent a apărut la Editura „Gutenberg Univers“, Arad, 2018 o lucrare ştiinţifică de anvergură, „Curtici – oraş european“, în fapt o monografie a micuţului orăşel din Câmpia Aradului, o lucrare în care se consemnează fapte, documente şi aspecte „din trecutul şi prezentul unui oraş din câmpie“.

Lucrarea, care se întinde pe parcursul a aproape 300 de pagini de format mare, este scrisă de  un grup de zece autori, sub coordonarea istoricului Sorin Bulboacă: Emil Arbonie, Daniel Covaci, Dan Doba, Radu Hord, Flavius Lazăr, Răzvan Mărtoiu, Gheorghe Mocuţa, Dănuţ Morodan şi Ladislau Piklor.

Cartea se deschide cu un cuvânt înainte rostit de inimosul primar al oraşului Curtici, Bogdan Ban, precum şi cu o prefaţă semnată de istoricul dr. Doru Sinaci, Directorul Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol“ Arad.

Editată de Centrul Cultural Judeţean Arad, cartea cuprinde, în cele 16 capitole ale sale, aspecte obţinute pe baza investigării izvoarelor şi a literaturii de specialitate, începând din antichitate până în contemporaneitate.

Lucrarea, este prima monografie adevărată, ştiinţifică a oraşului Curtici.

Sunt consemnate în lucrare,  printre altele, aspecte privind istoria oraşului, evoluţia sa demografică, viaţa spirituală cu istoricul Parohiei Ortodoxe Române, Biserica Creştină Baptistă, bisericile altor confesiuni,  istoria minorităţilor etnice, activitatea principalelor instituţii sociale, economice, culturale, sportive ş.a.

Ne face o deosebită plăcere să consemnăm că la capitolul „Personalităţi ale oraşului“, capitol semnat şi alcătuit de regretatul  poet şi critic literar, Gheorghe Mocuţa, printre celelalte nume care sunt inserate se află şi numele colegului nostru de la „Glasul Aradului“, publicistul şi scriitorul Petre Don.

„Curtici – oraş european“ este o lucrare utilă pentru cercetătorii din domeniu, este o carte-document realizată cu competenţă ştiinţifică de echipa de autori, sub coordonarea, cum am mai specificat, istoricului  Sorin Bulboacă.

Aşa după cum spunea în cuvântul de dinaintea cuprinsului cărţii Bogdan Ban, primarul oraşului Curtici, „Monografia oraşului Curtici prin tematica sa complexă, aduce un pios omagiu de recunoştinţă generaţiilor ce au trăit şi trăiesc în acest minunat oraş, ce îşi defineşte identitatea, având la baza existenţei lui: toleranţa, respectul şi dragostea faţă de semeni şi credinţa în Dumnezeu.“

Adrian Cotuna

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției