Bancnota de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu pusă în circulație de  Banca Națională a României (BNR) pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, a început să fie găsită și în Arad. Aceasta este prima bancnotă  pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. „Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”, anunța BNR, la lansarea acesteia.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei  se găsește de câteva zile și la noi în oraș. Chiar dacă cititorul care ne-a trimis fotografiile spune că a căutat-o pe la vreo șase bănci până a reușit să o achiziționeze.

Noua bancnotă este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Pe reversul bancnotei, compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

Sperăm ca în curând arădenii să aibă cât mai multe  bancnote de acest fel în portofele.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției