În acest weekend a avut loc la Săvârșin a XXII-a ediție a Festivalului Național de Literatură „Dorel Sibii“, iar tema acestei ediții a fost „Scriitorii în Pandemie“.

Pe toată durata manifestării poetul Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin a fost o gazdă primitoare, care a întreținut caldă această manifestare literară de excepție. 

În cele două zile ale festivalului, poetul și muzicianul Nicolae Szekely a susținut mai multe recitaluri la instrumente rare, din colecția proprie.

În prima zi a manifestației, scriitorii prezenți au povestit despre activitatea lor literară din timpul pandemiei, dar și despre influența acesteia în creația lor.

Tot în prima zi a festivalului, scriitorul Petre Don și-a lansat a șaptea carte, „Povestiri din Cotidian“, carte prezentată de către dr. Doru Sinaci, directorul Bibliotecii Județene A. D. Xenopol Arad și de scriitorul Ioan Matiuț.

După lansarea cărții „Povestiri din Cotidian“, poeții prezenți au citit din creațiile lor.

La orele amiezii, mai exact la ora 14 participanții la festival au urcat la pensiunea „La moș Miu“, unde a avut loc un vernisaj foto în aer liber, pe teme gastronomice, artă culinară. Artist plastic: Mădălina Topiczer, care a venit și cu o surpriză pe mese, o exemplificare cu totul deosebită.

La focul de tabără care a urmat spre seară s-au împărtășit idei, s-a cântat, s-a socializat.  

A doua zi de festival, duminică, 13 septembrie s-au oferit o serie de premii literare. Juriul, format din Ioan Matiuț, moderatorul festivalului și totodată organizator din partea Centrului Cultural Județean Arad, Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin și scriitorul Ionel Costin au oferit următoarele premii:

Premiul Fundației Principesa Margareta, oferit anual, a fost acordat scriitoarei din Deva, Paulina Popa.

Premiul Special „Dorel Sibii“ – Ramona Băluțescu

Premiul I – Andrei Lucian Mocuța

Premiul II – Monica Rodica Iacob

Premiul II – Dacian Don

Premiul III – Nicolae Szekely

Cei prezenți au scos în evidență strădania oficialităților de a organiza această ediție a festivalului în plină criză pandemică, nefiind de acord cu întreruperea unui lung șir de ediții a acestei manifestări literare de excepție.

De menționat că pe toată durata desfășurării festivalului, s-au respectat regulile impuse de pandemie pentru ca participanții să se afle în deplină siguranță.

  • Nicolae Szekely spune:

    Da, Festivalul National de Literatura „Dorel Sibii”. Din pacate, o stire total incompletă. La Pensiunea Moș Miu au urcat participanții nu spre seara, ci la amiaza, mai exact la ora 14.00, unde a avut loc un vernisaj foto in aer liber, pe teme gastronomice, artă culinară. Artist platic: Mădălina Topiczer, care a venit și cu o surpriza: pe mese, o exemplificare cu totul deosebită. Participanții nu au urcat la Moș Miu doar pentru focul de tabără… Acolo s-au împărtășit idei, s-a cântat, s-a socializat.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției