O nouă promoție de absolvenți a ieșit, zilele trecute, pe porțile Școlii de Sudură care funcționează la Arad sub egida Confederației Patronatului Român. Este vorba despre a cincea promoție de sudori. În condițiile în care este vorba despre o meserie din ce în ce mai căutată pe piața muncii, iar școala condusă de Marin Crișan, președintele Filialei Arad a Confederației Patronatului Român este una dintre cele mai moderne, atât tinerii, cât și persoanele mature vin aici în număr din ce în ce mai mare pentru a învăța. Cea de a cincea promoție a avut 26 de cursanți, dintre care 14 au provenit din rândul șomerilor. „Sunt foarte mândru să văd încă o generaţie de sudori care au absolvit cursurile şcolii noastre. Am avut cursanţi din rândul şomerilor, oameni trecuţi de prima tinereţe care îşi doresc o nouă şansă. Am avut şi mulţi tineri, dar am avut şi cursanţi din judeţele din ţară respectiv din Hargita şi Alba. Nu pot decât să fiu mândru că seriozitatea lectorilor a dus faima şcolii noastre şi tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre noi. Deja avem peste zece solicitări de la tineri care doresc să vină la şcoala de sudură din Arad, şi ceea ce mă surprinde în mod plăcut este că aceşti tineri sunt din Hunedoara, Alba, Galaţi şi Braşov. Este o dovadă că meseria de sudor este una căutată şi a avea o calificare este din ce în ce mai important. Sper ca pe viitor şcolile de meserii să fie tot mai căutate şi tinerii să înţeleagă că este mai corect să ai o meserie şi să o practici decât să fi şomer cu studii superioare”, a declarat Marin Crişan.
sudori1În ceea ce-i privește, reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă susțin că meseria de sudor este o alternativă cum nu se poate mai bună pentru cei care vor să lucreze și nu au încă un loc  de muncă. „Şi  anul acesta am venit în sprijinul şomerilor care au dorit să se reprofileze şi să înveţe o nouă meserie. Buna colaborare cu Şcoala de Sudură condusă de domnul Crişan, seriozitatea formatorilor şi dotările existente ne-au îndreptăţit să îndrumăm şomerii în plată către această meserie. După primirea diplomelor cei care doresc îşi pot găsi un loc de muncă sigur şi bine plătit, sau se pot autoriza şi îşi pot deschide propriul atelier”, a declarat  Marinel Henteş, director executiv Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad.

Recomandările redacției