Alături de liderul din Chișineu- Criș, formația de la Graniță e cea mai în formă  în ultima lună de zile. Sâmbătă, Curticiul a oprit la patru meciuri invincibilitatea lui Adrian Abrudean pe banca Zăbraniului.
Partida nu a fost, totuși, o joacă de copii pentru „alb-albaștri”. Cel puțin în prima parte, gazdele au avut două-trei situații, pe două contre rapide, nefinalizate – însă – cum ar fi trebuit de Olariu și Stancu. La rândul lor, „vameșii” l-au dus pe Varga în poziție de finalizare, dar acesta s-a complicat din poziție bună de gol. Meciul curgea spre un scor alb la pauză, dar a venit faza din minutul 43. Avrămuțiu a șutat de la 20 de metri, Brutyo a respins în față, iar Liga a fost pe fază pentru 0-1.
Adi Abrudean a abordat repriza secundă cu doi atacanți, lângă Olariu apărând și Hodan, dar și Maghici a mutat cu Măgulean, dar nu înainte ca cel schimbat, D. Crișan să lovească transversala. Și, după exact o oră de joc, acesta din urmă a participat activ faza legată de
0-2. După o înșiruire de pase plecată din jumătatea de teren curti­ceană, Avrămuțiu a pus latul din apropiere. Zăbraniul s-a stins defi­nitiv după ce Zele a fost eliminat pentru două „galbene”, prilej pentru Frontiera să rotunjească tabela. A făcut-o prin Morariu, dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, mingea mușcând gazonul înainte de a-l păcăli pe Brutyo. Era minutul 70, iar finalul a aparținut tot oaspeților, care au avut și alte oportunități, în special prin Crișan, care a lovit transversala.
„Creșterea din jocul nostru e evidentă, dar încă nu am rea­lizat nimic. Ne propunem să prelungim această serie până la vacanță, dar pentru asta nu trebuie să ne subestimăm adversarii până la meciul cu Chișineu- Criș. Ne bucurăm, însă, că lumea ne urmărește evoluțiile și azi la Zăbrani au venit destui curti­ceni, în frunte cu domnul primar Bogdan Ban. Le mulțumim pentru susținere, iar succesul vrem să-l dedicăm fanului nostru numărul unu, Petre Ciupuligă, care azi (n.a. sâmbătă) și-a sărbătorit ziua de naștere”, a spus Dinu Maghici, antrenorul „grănicerilor”.
Formații:
Zăbrani: Brutyo (75 Stănilă) – Topai, Toc, Zopota, Zele – Cati, Hodan – Stancu, Crișan, Achim (66 Rancov) – Olariu (83 Mereuță)
Curtici: Iacob – Garvriș, A. Don, Pleșca, Morariu – Parlapan, Hanc (83 Nedea), D. Crișan (54 Măgulean), R. Varga (82 Roza) – Avrămuțiu, Liga (88 Săcui).
Arbitri: Loredan Bogdan – Călin Mateuț, Mihai Stanciu. Observatori AJF: Mircea Toderici, Iosif Lovas.

Recomandările redacției