Un tânăr a fost prins în trafic conducând un autoturism, după ce i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în data de 23 mai a.c., un arădean de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Târgului din municipiu, având dreptul de a conduce suspendat în perioada 26 aprilie-25 mai a.c.. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

De menționat că, în ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat peste 400 de amenzi în trafic. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 439 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 174.000 de lei.

Dintre acestea, 104 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 335 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 19 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției