A condus un camion încărcat cu lemne, fără a deține permis și sub influența alcoolului

0
279

Un bărbat din Harghita s-a ales cu o amendă usturătoare pentru transportul unor lemne fără acte și riscă arestul preventiv pentru concurs de infracțiuni rutiere. Așadar, polițiștii din Săvârșin, împreună cu cei ai Postului de Poliție Birchiș, au reținut un conducător auto, pentru comiterea de infracțiuni rutiere.

Marți, în urma activităților informative efectuate, polițiștii Secției 8 de Poliție Rurală Săvârșin, împreună cu cei ai Postului de Poliție Birchiș, au depistat în flagrant, pe DC 78, un bărbat de 39 de ani din județul Harghita, în timp ce conducea o autoutilitară, pe raza localității Căpâlnaș, transportând 2 mc de material lemnos, din speciile carpen și cer, fără a deține documente legale de proveniență.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar numărul de înmatriculare al autoutilitarei este atribuit altui autovehicul, aceasta figurând în bazele de date cu certificatul de înmatriculare suspendat și cu plăcuțele de înmatriculare reținute.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Materialul lemnos a fost indisponibilizat, bărbatul fiind sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010, cu suma de 5000 de lei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Arad, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de lângă Judecătoria Lipova cu propunere de arestare preventivă”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.