Inspectoratul Școlar Județean Arad, în calitate de Partener în proiectul cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 „FUTURE – educație prin programe de a doua sansă pentru un viitor mai bun” a lansat campania de promovare a Programului „A doua șansă” în comunitate în municipiul Arad și comuna Buteni.

Obiectivul general al proiectului îl creșterea numărului de tineri au adulți care după ce au  abandonat școala se reîntorc în sistemul de educație și formare, inclusiv prin programe de tip a doua șansă și programe de formare profesională.

Astfel, evenimentul de conștientizare a importanței educației, s-a derulat în 21.04.2021 la Inspectoratul Școlar Județean Arad și în 22.04.2021 la Școala Gimnazială „Gabriel Brola” din Buteni și a prezentat un real interes din partea publicului.

,,Întâlnirile au avut un real interes în rândul publicului, bucurându-se de o audiență reprezentativă: directorul DAS Arad, primarul comunei Buteni, președintele Partidei Romilor Pro-Europa Arad, președintele Asociație Generale a Învățătorilor din România, mediatorul școlar pentru romi – CJRAE Arad, reprezentanți ai cultelor religioase,  reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Arad și ai Poliției Locale din Arad și Buteni, angajați ai Primăriei Buteni – sector social; directorii unităților școlare( Școala Gimnazială „Gabriel Brola” Buteni, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad, Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad, Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu), cadre didactice din școlile cuprinse în proiect, experți și alți angajați în proiect ai partenerului, Inspectoratul Școlar Județean Arad”, ne precizează reprezentanții ISJ Arad.

Recomandările redacției