A făcut 15 ani de închisoare pentru tentativă de omor și viol, apoi a fost găsit la Arad beat și cu un cuțit la el

0
873

Există foarte multe cazuri în care persoanele ce au făcut cândva pușcărie nu se învață minte și revin la vechile obiceiuri. Chiar dacă de această dată nu este vorba despre același gen de faptă pentru care a fost încarcerat cândva un bărbat din Hunedoara, el a reușit cumva să serie arădenii care erau nevoiți să treacă pe lângă acesta.  

Așadar sâmbătă, 04 iulie 2020, în jurul orei 14.40, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație, aflați în patrulare, au intervenit pentru imobilizarea și sancționarea unei persoane al cărei comportament agresiv. Ne referim că acesta avea la el în condiții o armă albă pe care nu părea că îi este frică să o folosească la nevoie. Comportamentul său ar fi putut conduce la un incident grav, toate acestea pe fondul consumului de alcool.

Mai exact, în zona Gării, pe Bulevardul Revoluției vis a vis de Banca BRD, polițiștii l-au văzut pe numitul A.C.V. domiciliat în jud. Hunedoara, care consuma băuturi alcoolice pe domeniul public. Respectivul nu avea acte de identitate la el, așa că polițiștii locali l-au dus la sediul DGPL Arad în vederea identificării. În acel moment, individul a devenit agresiv, amenințându-i cu un cuțit, iar la scurt timp a și avut cătușele puse, i s-a făcut controlul corporal și i-a fost luat cuțitul cu lama de 10-12 cm. Într-un final a fost identificat și, pentru fapta sa, A.C.V. a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1500 lei.
Povestea vieții lui A.C.V. relatată chiar de acesta este însă mult mai îngrijorătoare decât ultimul incident în care a fost implicat, în municipiul Arad. Acesta ar fi executat 15 ani de detenție pentru omor și, în cursul anului 2019, ar fi fost eliberat conform legii recursului compensatoriu, după ce a fost condamnat pentru viol și tentativă de omor. Sosirea sa în oraș ar fi survenit ca urmare a unei povești de dragoste înfiripată cu o arădeancă, la care ar fi locuit câteva zile. A.C.V. a fost îndemnat să ia primul tren către familia pe care declara că o are la Brad atât de către polițiștii locali care l-au sancționat sâmbătă, cât și de un echipaj al Poliției Române care l-a găsit în proximitatea Clinicii Laser System în cursul aceleiași după-amiezi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.