Sala1 Sala2 Sală3În data de 5 iunie a anului curent s-a inaugurat sala de sport din cadrul Liceului Tehnologic „Vasile Juncu“ din Miniş care a trebuit reabilitată deoarece în anul 2013 a avut loc un inceniu în care pagubele au fost foarte mari, fiind ars inclusiv acoperişul sălii.
Întreaga cheltuială a lucrării a fost suportată de către Primăria Comunei Ghioroc, banii pentru lucrare fiind proveniţi în totalitate din fonduri proprii. În lucrarea cu pricina au fost incluse: construcţia acoperişului, montarea de geamuri termopane, pereţii au fost reabilitaţi complet, fiind pusă plasă şi adezivi pentru a fi consolidaţi, de asemenea a fost pusă pardoseala şi au fost finalizate ves­tiarele din cadrul sălii.
„În urma a multor discuţii şi cerinţe ale profesorilor de sport, a elevilor şi chiar cetăţenilor comunei s-a luat decizia de a se reabilita sala de sport de la Liceul „Vasile Juncu“ din Miniş, sală care a fost construită în anii 80, care a suferit de pe urma unui incendiu în 2013. Reabilitarea a fost de lungă durată, deoarece s-a făcut pe fonduri proprii dar credem că rezultatul este pe măsura aşteptărilor atât a elevilor şi a profesorilor din cadrul unităţii de învăţămând cât şi a cetăţenilor comunei Ghioroc“, a spus Popi-Morodan Corneliu primarul comunei Ghioroc.
La ceremonia de inaugurare a sălii a fost tăiată panglica de către primarul comunităţii şi directoarea Grupului Şcolar „Vasile Juncu“ din Ghioroc, slujba de tedeum a fost oficiată de către preotul paroh al Parohiei Ortodoxe din Ghioroc, Mircea Ciorogariu. Tot în cadrul inaugurării sălii de sport a avut loc o demonstraţie de judo a clubului C.S. Podgoria Ghioroc condus de către sensei Ştefan Mureşan. De asemenea, la ceremonia de deschidere a avut loc competiţie de fotbal şi handbal pentru elevii claselor V-VIII numită  „Cupa 1 Iunie“ care se vrea a fi organizată în fiecare an.
Cei care au fost prezenţi au avut parte şi de o mică gustare constând în hot-dog şi gulaş care a fost preparat de către Carol Szabo care împreună cu soţia sa a ajutat foarte mult la organizarea acestui eveniment.
Conform unei hotărâri de Consiliu Local sala este deschisă şi pentru cei din comună, tariful fiind de 50 de roni pe oră, cei doritori vor putea să joace fotbal, handbal, volei sau lap-tenis, dar totuşi principala destinaţie a sălii este pentru orele de sport ale elevilor din şcolile aparţinătoare comunei Ghioroc. De asemenea, pe viitor se doreşte realizarea unei săli de sport şi la şcoala din Ghioroc pentru cei din clasele V-VIII a şcolii generale din Ghioroc, în funcţie de buget.
„Mulţumesc foarte mult pentru sprijinul acordat de către cadrele didactice şi elevii liceului, de asemenea ţin să mulţumesc lui Carol Szabo şi Cristina pentru sonorizare şi pentru buna desfăşurare a acestui eveniment“ a mai declarat edilul comunei.
Emilian Ciorogariu
Oana Scutaru

Recomandările redacției