O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş a realizat primul transplant pediatric de cord din acest an, la un pacient de 15 ani din Caraş-Severin, care a primit inima de la un donator de 14 ani din Oradea aflat în moarte cerebrală. Operaţia a durat şase ore.
„Cel de-al treilea transplant evoluează foarte bine şi ne bucură enorm că un tânăr de vârstă pediatrică a avut şansa la viaţă prin generozitatea familiei unui donator care a înţeles ce important este să salvezi o viaţă şi nu numai una, mult mai multe vieţi, pentru că fiecare organ şi-a găsit un receptor în aşteptare. Pentru noi, faptul că acest tânăr este pacientul nostru, şi este pe lista de transplant de mai bine de un an din cauza patologiei lui, tânăr care a fost pe parcurs şi operat şi tratat şi monitorizat, ne bucură enorm şi nu putem decât să ne dorim ca cel de-al treilea transplant să meargă foarte bine şi cât mai repede să le avem pe următoarele şi să ajutăm cât mai mulţi oameni care se află pe lista noastră de aşteptare”, a spus prof. dr. Klara Brînzaniuc, relatează Mediafax.
Ea a adăugat că pentru realizarea altor transplanturi de cord există două necesităţi foarte importante. „Prima, să avem cât mai mulţi conaţionali care au aceeaşi înţelegere, raţiune, generozitate, ca şi familia donatorilor care ne-a ajutat la acest transplant şi în al doilea rând să avem o finanţare concordantă cu posibilităţile medicale ale centrului nostru şi ale echipei profesionale de la Târgu Mu­reş”, a spus prof. dr. Klara Brînzaniuc.
Pe lista de aşteptare a Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au existat întotdeauna copii.
Intervenţia medicală a durat şase ore, iar echipa care a realizat-o a fost condusă de medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş.

Recomandările redacției