Un individ care a furat mai multe casete cu ceasuri de valoare, de la un om de afaceri din Vladimirescu, este căutat de poliţişti, dar şi de păgubit, care a reuşit să obţină imagini cu suspectul în timp ce acesta pleacă, relaxat, cu prada sub subsuoară. Alte persoane, care au aflat despre incident de pe reţelele de socializare, au anunţat că au păţit la fel.

Suspectul apare pe camerele de supraveghere de pe o stradă din apropierea domiciliului celui prădat alergând uşor, apoi mergând la pas. Individul căra casetele cu cele 26 de ceasuri, majoritatea elveţiene, la subraţ. Hoţul este extrem de calm şi nu dă nimic de bănuit, astfel ca cei câţiva localnici pe lângă care a trecut nu şi-au imaginat că individul tocmai a dat o spargere în vecinătate.

Totul s-a întâmplat marți dimineaţă, în jurul orei 10, când proprietarul nu se afla acasă.

Păgubitul a anunţat că este dispus să ofere 1.000 de euro recompensă oricăruia dintre cei care pot să ofere informaţii cu privire la suspect sau la locul în care s-ar afla ceasurile.

Aşadar, dacă zilele acestea vi se oferă spre cumpărare, la preţuri dubios de mici, ceasuri Rolex, Hublot, Daymond Rene sau alte mărci consacrate, mai bine anunţaţi autorităţile şi puteţi încasa recompensa de 1.000 de euro.

Informaţiile pot fi transmise direct poliţiei sau la numerele de telefon: 0744626753 şi 0742413303.

(C.C.)

Recomandările redacției