De fapt dilema…
Am văzut nişte oameni ieşind în stradă. Criticându-i pe cei care nu ies şi catalogându-i fie drept laşi, fie drept complici. Am dat eu definiţiile, cu cuvintele mele, pentru a fi mai clar, mai tranşant. Dar ideea ce răzbate e totalitară: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”!
Am văzut oameni „ieşind” la televizor sau prin alte canale de comunicare şi arătându-i cu degetul pe protestatari, făcându-i hipsteri, corporatişti, oengişti. Aici definiţia era alta: „Cine e cu ei, e contra noastră, e contra intereselor României”!
Naţionalism vs internaţionalism. Război între generaţii. Între ideologii. Tranşee în toată regula. Nu mai e loc de „no man’s land”, lupta se poartă piept în piept, la baionetă, cu cuvinte, lozinci şi pancarte, cu vorbe grele şi aluzii ce denotă deopotrivă cunoştinţe ascunse şi carenţe de comportament. Unii mai vocali (paradoxal, mai ales în scris!), alţii mai subtili, mai sfătoşi, dar toţi cei implicaţi se situează fără echivoc de o parte sau de alta a baricadei. Fiecare cu convingerea că dreptatea este doar de partea lui, iar dincolo de „sârma ghimpată” e o zonă a neadevărului.
Pe mine, personal, mă deranjează aceste poziţionări ferme. Putem avea o opinie proprie, o părere, un crez, un principiu, de la care să nu ne abatem. Dar asta nu înseamnă că oponenţii – dacă sunt cu adevărat oponenţi – nu au şi ei dreptatea lor, principiile lor. Sigur, acolo unde principiile se bat cap în cap nu e loc de consens, dar nici de nonsens.
Eu, de exemplu, nu ies în stradă. Nu simt imboldul. Nu mă regăsesc în aceste proteste, nu în modalitate, în primul rând, dar nici în totalitatea nemulţumirilor. Dar, în acelaşi timp, mi se pare imoral, chiar jignitor să-i considerăm pe protestatari nişte manipulaţi (şi manipulatori, totodată), să-i tratăm ca hipsteri, corporatişti, oengişti. Culmea, unii dintre ei chiar sunt hipsteri, corporatişti sau oengişti, doar că mulţi dintre cei care-i contestă şi care folosesc aceste catalogări fie o fac peiorativ, fie habar nu au despre ce e vorba. A crede că a fi oengist este ceva rău (că musai îi plătit de Sörös ca să faci rău României), sau că a lucra într-o multinaţională este sinonim cu a-ţi vinde ţara denotă  o opacitate intelectuală, denotă posesia unui fond de cuvinte şi de idei destul de precar. În fond, tot un fel de hipsteri au făcut şi Revoluţia din Decembrie şi tot ieşind în stradă. Nu ştiau ei, poate, ONG-uri sau de „multinaţionale”, dar erau tineri, frumoşi, idealişti şi… le păsa. Şi atunci au fost acuze legate „agenturili străine” – şi chiar a fost inclusiv o astfel de influenţă – dar asta n-a ştirbit cu nimic din contribuţia lor la instaurarea democraţiei.
Repet, nu ies în stradă, nu mă regăsesc sub „diezul” lui „rezist”, am credinţa că aceste manifestări sunt (sau se încearcă să fie) folosite în scopuri politice. Şi nu vreau ca strada să fie colorată politic. Dar nici mânjită politic!!! Cred că „strada” este un mod de manifestare permanentă a democraţiei. Mersul la urne reprezintă doar un mod periodic de manifestare a democraţiei, un instrument mai concret, dar mult prea rar faţă de derapajele claselei politice. Aşa că, hipsteri sau nu, oengişti o ba, corporatişti sau producători artizanali, fiecare are dreptul – aş zice uneori chiar obligaţia – de a-şi spune şi susţine părerea. Democraţia oferă şi această posibilitate.
Culmea, mulţi dintre cei care sar în sus acum, care contestă „vocea străzii”, la un moment dat au profitat de manifestările stradale. Sigur vă aduceţi aminte de episodul ianuarie 2012, când manifestările stradale proArafat au dus la schimbarea Guvernului Boc şi, apoi, la căderea Guvernului Ungureanu.
De aceea, în acest pseudorăzboi la baionetă trebuie să avem un pic de echilibru, un pic de obiectivitate. Dacă le avem, atunci putem vedea cu ochiul liber că nu e vorba, de fapt, de nici o dilemă, ci de liberul arbitru, crezul şi principiul fiecăruia…

Recomandările redacției