Nimic nu se compară cu o plimbare de seară, liniștită, pe străzile din oraș. Puțin mai neobișnuită a fost însă plimbarea unui tânăr care a fost prins de polițiștii de ordine publică din Lipova. Aceștia l-au depistat pe bărbat pe raza localității, în noaptea de 7/8 decembrie, plimbându-se fără prea multe griji.

Totuși, după ce acesta a fost oprit, tânărului de 26 de ani, din Lipova, i s-a făcut un scurt control corporal și atunci a venit și marea surpriză.

În timp ce se deplasa pe stradă, el avea asupra lui și un pistol. Astfel, în urma controlului corporal, asupra tânărului a fost găsit un pistol cu bile, din fericire fără încărcător, pe care acesta l-ar fi achiziționat din Austria. Desigur, a urmat constatarea cum că tânărul l-ar fi introdus în țară în mod ilegal.

Pistolul a fost indisponibilizat, cercetările fiind continuate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.

Recomandările redacției