Patru maşini au luat foc, marţi seară, pe Calea Clujului din Oradea. Două dintre autoturisme au ars în întregime. 

Incendiul a fost provocat în mod intenţionat de o persoană, care este căutată de autorități. 

Incendiul a fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 22:15. La faţa locului au ajuns echipajele de pompieri militari de la Detaşamentul 1 Oradea al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, care au constatat că flăcările se manifestau la patru autoturisme dezafectate, existând pericolul ca focul să se extindă şi la alte patru maşini aflate în apropiere. 

„Cei 12 pompieri militari au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, reuşind în mai puţin de 15 minute, să lichideze focarele şi să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte maşini aflate în zona respectivă”, se arată într-un comunicat transmis de ISU Crişana, conform ebihoreanul.ro. 

Flăcările au distrus în întregime două dintre autoturisme, în timp ce al treilea autovehicul în proporţie de 60%, iar al patrulea de 10%. 

Din fericire, nu au fost depistate persoane rănite, iar cercetările asupra acestui caz vor continua. 

 

Recomandările redacției