Săptămâna trecută a început operațiunea „Curăţenia generală”, care se va desfășura  până în data de 24 mai. Municipiul este împărțit în 11 zone în care se va interveni succesiv. Pe lângă măturarea și spălarea manuală și mecanizată a străzilor, curățarea carosabilului pe lângă bordură și spălarea platformelor gospodărești, se vor curăța zonele verzi izolate (care nu aparțin blocurilor sau caselor), incinta locurilor de joacă, inclusiv echipamentele specifice și fântânile arteziene. Tot cu ocazia curățeniei generale se vor efectua lucrări de întreținere a canalizării pluviale și de curățare a gurilor de scurgere. De asemenea, până în 28 aprilie 2021, la solicitarea cetățenilor, Asociația Română pentru Reciclare ROREC – SLC Arad va colecta gratuit deșeurile DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice). Nu trebuie decât să apelați numărul de telefon 0751-302-123 sau să expediați un e-mail la adresa arad@e-deseu.ro. În ceea ce privește colectarea deșeurilor voluminoase și verzi, aceasta se va realiza ca și până acum, la solicitarea cetățenilor, prin intermediul serviciilor de specialitate din cadrul Direcției Edilitare. Cum spuneam curățenia se desfășoară în 11 zone.  La rând acum este suprafața cuprinsă între partea dreaptă a zonei centrale a Aradului și vecinătatea Sălii Polivalente, iar acțiunea va dura până în data de 14 aprilie.

Recomandările redacției