Compania care se va ocupa de închirierea bicicletelor a început montarea stațiilor în diverse puncte ale orașului.  Municipalitatea vorbea despre 330 de biciclete, care vor fi disponibile în diverse puncte ale Aradului. În cadrul proiectului se menționa faptul că distanța medie dintre două stații consecutive va fi de circa doi kilometri și vor fi disponibile un număr de 22 de asemenea puncte în întreg municipiul. Dacă lucrurile vor fi în grafic, în cursul lunii iunie bicicletele vor putea fi închiriate de către cei dornici să apeleze la acest mijloc de transport, fie de necesitate, dar și pentru agrement. Se știe că Aradul a avut o mare tradiție în ce privește bicicletele, ca alternativă de transport.  După 1990 preferința a început să scadă, odată cu accesul relativ facil la o mașină de ocazie. Dar acum, cu moda eco, dar și cu prețurile mereu crescânde la combustibili, bicicleta poate fi o variantă  de luat în calcul. Asta mai ales dacă deplasarea cu mașina se face cu o singură persoană. Însă, până la urmă fiecare își știe prioritățile și va face cum crede. Cert este că în două luni, această alternativă poate fi disponibilă. În multe țări europene bicicleta este folosită foarte frecvent pentru deplasările urbane spre și de la locul de muncă. În unele cazuri unii parcurg și 30  de kilometri pe zi dus-întors. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la noi.

Recomandările redacției