buleu primaProcesul lui Adrian Buleu, persoana acuzată de procurori că l-a omorât pe Abel Apostol a început ieri. Cu această ocazie, avocaţii familiei Apostol au anunţat că vor cere despăgubiri pentru daune morale şi civile, în valoare totală de 1.000.000 de euro.
În dimineaţa zilei de ieri, holurile Tribunalului erau într-o vervă continuă, la începerea procesului fiind prezenţi aproximativ 15 membri ai familiei Apostol, avocaţi, rude, poliţişti şi ziarişti. Şi la ieşirea din sala de judecată, starea de agitaţie a persistat, printre lacrimi şi strigăte ale familiei îndurerate, însetate de dreptate. La apariţia suspectului Adrian Buleu,  pe holuri se striga  „criminalule! criminalule”. Mai mulţi membrii ai familiei Apostol au izbucnit în lacrimi  din cauza tensiunii strigând la avocatul suspectului: „Cum poţi să aperi un criminal?!”
Suspectul a obţinut o amânare
Instanţa a decis amânarea termenului de judecată, după ce Adrian Buleu şi avocatul său au susţinut că nu au putut să studieze întreg dosarul de urmărire penală, pentru a-şi putea construi cazul de apărare. „Nu am putut să parcurg întreg dosarul, de aceea eu şi avocatul meu cerem o amâ­nare, şi o zi de studiu a arhivei pentru a mă putea sfătui cu acesta”, a spus Adrian Buleu. Astfel, judecătoarea a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 22 iulie, şi a programat o zi de studiu a inculpatului împreună cu avocatul său.
Soţia victimei s-a prăbuşit în lacrimi
La ieşirea din sala de judecată, după scurta înfăţişare a suspectului, Luminiţa Apostol s-a prăbuşit în lacrimi, copleşită de revederea cu cel acuzat că i-a ucis soţul. „Când l-am văzut, mi s-a derulat în faţa ochilor tot ce s-a întâmplat. Sperăm să mărturisească ce a făcut pentru că trebuie să mărturisească. Ceea ce a făcut e inuman şi trebuie să recunoască şi să ne spună ce s-a întâmplat cu soţul meu”, a declarat Luminiţa Apostol.
Familia victimei, încă marcată puternic de cele petrecute la începutul lunii mai, i-a susţinut pe soţia şi fiul lui Abel la începerea acestui proces de stabilire a ucigaşului. Familia Apostol a colaborat cu cei patru avocaţi pentru construirea cazului, primele acţiuni ale acestora constând în încadrarea faptei, ca omor cu premeditare şi nu ca omor simplu, cum a fost până în prezent, de asemenea, „împreună cu avocaţii am reuşit să facem o probaţiune şi să cerem reîncadrarea pentru omor cu premeditare şi faptul că crima s-a desfăşurat în loc public. Aşteptăm ca în urma procesului, să se facă dreptate”,  a declarat Albert Apostol. „Am dat cuvântul părţilor şi ne vom constitui ca parte civilă. Sigur că, interesantă este şi latura penală. Am făcut o solicitare conform art. 334, din Codul de Procedură Penal, ca instanţa, pe baza împrejurărilor descrise în actul de sesizare, să examineze încadrarea juridică dată în rechizitor şi anume, premeditarea”, a declarat avocatul familiei Apostol, Vasile Dan Ungureanu. Avocatul Ungureanu a explicat  şi motivul pentru care s-au solicitat daune. „Am formulat o cerere de daune civile, pentru aparţinătorii victimei, soţia e în ajutor de şomaj, iar fiul este student şi bineînţeles, am cerut daune morale, datorită gradului în care acestea au fost create. Am socotit că putem solicita 500.000 de euro pentru fiecare parte civilă”, a mai spus Ungureanu. Pentru înfăţişarea de ieri, au fost citaţi în instanţă nouă martori, mărturiile cărora nu au mai fost ascultate, în urma amânării procesului.
Claudia Gavra

Recomandările redacției