A început vaccinarea și la centrul din Ineu

0
369
Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Orășenesc Ineu a început, în dimineața zilei de 4 ianuarie, vaccinarea împotriva Covid 19. Primii vaccinați au fost managerul Mang Monica și doctorul Dudea Mihai, coordonator  al centrului de vaccinare.
 
„Am așteptat cu emoție și speranță această zi. Dacă în urmă cu ceva timp spuneam că nu zăresc luminița de la capatul tunelului, odată cu apariția vaccinului am văzut luminița mult așteptată. Vaccinul împotriva noului coronavirus SARS CoV-2 a primit la finele anului 2020 toate aprobările necesare din partea instituțiilor medicale abilitate, după ce cercetătorii din întreaga lume au lucrat la fabricarea acestui vaccin. În momentul de față, din informațiile existente, este un vaccin sigur și o modalitate de a ajunge la o viață normală.
Decizia de vaccinare a fost a mea personală, trebuie ca fiecare dintre noi să fim responsabili, să cântărim cu atenție beneficiile și riscurile și să decidem în consecință. Trebuie să înțelegem că prin acest proces organismul creează anticorpi contra virusului și este o șansă extraordinară de a nu permite îmbolnăvirea.
Sfatul meu pentru populație este ca fiecare să se informeze corect, din surse sigure și să ia cea mai bună decizie pentru el și pentru familiile lor”, a declarat, pe Facebook, managerul Mang Monica.
 
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Arad, la Ineu au ajuns 20 de flacoane de vaccin, din care vor fi vaccinate, în această primă fază, 100 de cadre medicale. 
 
Vaccinarea a început și în municipiul Arad, în aceeași dimineață. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.