accident 2 accident 3 accident 4 accidentEveniment rutier cu iz de…alcool, petrecut joi, în jurul orei 00,30, când un bărbat a intrat cu maşina într-o casă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, prin vocea insp. Lorena Pîrvulescu, precizează că, pe raza oraşului Curtici, un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un imobil.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, bărbatul nefiind accidentat.

Un şofer cherchelit a reuşit cascadoria vieţii lui: bărbatul, de loc din orasul Curtici, a intrat cu bolidul în dormitorul copiilor unor vecini. Din fericire, camera băieţilor era goală, pentru că cei doi frati erau în vacanţă. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina a rămas suspendată, pe geam, iar casa a fost distrusă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, prin vocea insp. Lorena Pîrvulescu, precizează că, pe raza oraşului Curtici, un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un imobil.
Nici nu a trecut bine de ora 23, când liniştea localnicilor de pe strada 1 Decembrie, din Curtici, a fost tulburată de un cetăţean turmentat care s-a urcat beat la volan şi care şi-a luat zborul, cu tot cu maşină. Bărbatul a decolat cu 70 la oră, dupa cum însuşi mărturiseşte şi a aterizat într-un dormitor.
“Au venit vecinii, toţi, ţiganii… Şi au strigat, hai afară, hai afară… Mi-au spus să nu mă speriu. Când am ieşit, atunci se cobora beţivul, de-abia l-au coborât din maşină”, ne spunea Elisabeta Ciupuliga
În stare de şoc, bunica celor doi copii care dorm, de obicei, în camera de la stradă, se declara revoltată de tupeul bărbatului care a avut curaj să se urce beat la volan.
După ce a fost ajutat să iasă din masină, soferul a fost testat cu etilotestul, după care a fost transportat la spitalul din Arad, pentru recoltarea probelor biologice.
Somnoros, bărbatul a recunoscut că a băut… puţin.
Şoferul autoturismului avariat se discvulpă: “Deci n-au prins frnnele, deci frânele n-au prins, aveam 60-70 la oră, am semnalizat stânga, ca să iau stânga, nu au prins frânele şi am trecut altan şi am trecut altan peste drumul principal şi am sărit peste … au zis vecinii că din cauza alcoolului… nu aş crede, nu as crede, că din cauza alcoolului, pentru o bere, nu… deci eram conştient, deci am realizat toată treaba… nu m-am gândit la nimic, pur şi simplu m-am uitat la nevastă, la cumnată, dacă s-a întâmplat cu ele ceva, dar nu s-a întâmplat nimic…”
Medicii au verificat şi dacă şoferul mai răspunde la stimuli şi dacă mai are viteză de reacţie.
După interviu, conducătorul auto a aţipit din nou, la Urgenţe.
Conducătorul auto va trebui să plăteasca toate pagubele, deoarece, dacă s-a urcat beat la volan, compania de asigurari nu va acoperi daunele şi, desigur, bărbatul va rămâne şi fără permis.

Cristian Cotuna

Dacian Don

Recomandările redacției