Polițiștii din Săvârșin cercetează un timișorean de 50 de ani, care la data de 16 august, în timp ce se deplasa în satul Vărădia de Mureș a intrat cu autoturismul într-un cap de pod din localitate.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,83 m.g./l alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei iar în cauză au fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Tot în ziua de 16 august, polițiștii din Chișineu-Criș au depistat un bărbat de 52 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe D.N.79.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,92 m.g./l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandările redacției