Update : Tânărul reținut de polițiștii din Sântana pentru tâlhărie a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Se pare că un tânăr a avut nevoie de bani de buzunar și a hotărât că trebuie să fure. Pentru că asta este metoda cea mai simplă pentru mulți dintre ei, oameni de toate vârstele fură în loc să meargă la muncă.

De această dată este vorba despre un băiat de doar 21 de ani. Acesta ar fi văzut un geam deschis la o casă și a profitat foarte repede de ocazie.

În noaptea de duminică spre luni, respectiv 22-23 septembrie, el ar fi intrat prin efracție, folosindu-se de geamul deschis al unei case din localitatea Sântana.

Aici, el nu a reușit să facă rost de prea mulți bani, reușind să sustragă doar 70 de lei. În tmp ce el căuta prin casă și era ocupat cu cercetarea locuinței în speranța că va găsi mai mulți bani sau bunuri cu care să plece de acolo, proprietarul s-ar fi trezit în urma zgomotelor.

Panicat, când a văzut că proprietarul se apropie de el, tânărul bănuit de săvârșirea faptei l-a lovit, după care a luat-o la fugă.

Într-un final, acesta a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore. În continuare, acesta urmează să fie prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetat pentru tâlhărie calificată.

Recomandările redacției