E clar! PSD Arad învaţă din greşeli. Învaţă să le repete…

N-am fost de faţă la alegerile municipale de la sfârşitul săptămânii trecute (era şi culmea să fiu!), dar am încredere în ceea ce au relatat colegii mei de breaslă. Nu în modul diferit de a interpreta cele întâmplate (unii dând dreptate uneia dintre părţi, alţii celeilalte), ci în înţelegerea fenomenului în sine. La PSD Arad nu e nimic nou, în continuare luptele intestine macină partidul, în continuare se lucrează pe tiparul formării unor bisericuţe, clădite în jurul unor interese mici, cel mult medii, în continuare primează dictonul: „Să conduc eu, chiar dacă peste un «petec» politic”.

Fenomenul în sine nu e nou, aşa cum spuneam. Din 1997, de când am debutat în presă, nu ştiu dacă am prins doi ani legaţi de „pace şi prosperitate” în PSD. Chiar şi atunci, după alegerile din 2000, când PSD a câştigat Primăria Aradului, cu independentul Dorel Popa (singura funcţie administrativă importantă câştigată vreodată în judeţul Arad!!!), când a propulsat doi senatori şi patru deputaţi (incluzând aici şi pe Muraru-Mândrea, reprezentanta PUR, partenerul de alianţă), fricţiunile au început să apară imediat după câştigarea guvernării, când fiecare dintre decidenţi avea propria listă cu numirile la deconcentrate, inclusiv cu numele prefectului. La un moment dat, după ce Gheorghe Pele a fost „detronat” din funcţia de prefect, erau nu mai puţin de şase nominalizări, Bucureştiul alegându-l pe cel de-al şaptelea (pentru conformitate, Dan Ungureanu). Şi, cu riscul de a mă repeta, a fost cel mai bun ciclu electoral al PSD din 1996 încoace!

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă s-a înscris perfect în ciclul „viaţă de pesedist”. Pe de o parte o tabără care se crampona de putere, de scaun, scopul fiind clar: menţinerea unei poziţii fruntaşe pe următoarea listă de parlamentari. Pe lângă asta, micile „ciupeli” politice: ba numirea unui director acolo, ba angajarea unui văr pe dincolo, ba un lobby pe la ceva minister pentru ceva investiţii, că doar primarul de-acolo „e de-ai noştri”. Cealaltă tabără dorea un fel de reformă. Adică măcar să scuture puţin moleşeala de care PSD Arad a dat dovadă în ultimii trei ani. De aici a ieşit o luptă pentru putere cu un câştigător clar, Gheorghe Falcă şi partidul pe care-l păstoreşte, PNL. Falcă îşi râde probabil în barbă (acum că şi-a lăsat bărbuţă, exprimarea figurată e chiar indicată) şi îşi dă seama că nici el, nici PNL, n-ar fi putut să-i compromită pe social-democraţi aşa cum s-au compromis ei înşişi.

Nu rezultatul în sine, nu disputa verbală şi, uneori dincolo de vorbe, ci aparentul calm de după e motivul pentru care PSD Arad a ieşit şifonat după aceste alegeri municipale. Echipa câştigătoare a arborat un calm şi o stare de linişte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar cele două tabere s-au pupat la final, ca-n meciurile de old-boys la fotbal (sau de rugby, dacă tot suntem în focul CM), semn că totul e OK. Păi, nu prea e OK, iar dezertarea unei întregi organizaţii de cartier cu doar câteva săptămâni înainte e iarăşi un semn că la PSD municipiu se încearcă îndesarea gunoiului sub covor. Numai că, de la atâta gunoi strâns, întreaga structură e denivelată. Şi asta nu se poate ascunde la infinit.

Dar, aşa cum spuneam, nimic nou sub soare. Iar PSD perseverează şi învaţă din greşeli. Învaţă cum să le comită din nou…

Recomandările redacției