Subiectul este unul care poate continua la nesfârșit și nu se va epuiza niciodată. Zi de zi, cel puțin un arădean trebuie să treacă printr-o situație destul de enervantă și supărătoare din cauza altui șofer auto care parchează chiar la voia întâmplării.

Așa cum suntem deja obișnuiți, zilnic vedem ceva aproape nou când vine vorba despre parcările făcute de arădeni. Desigur, ziua de astăzi nu a fost una lipsită de parcări făcute prost. Un arădean a surprins o mașină care era pusă pe avarii, în mijlocul drumului. Aceasta, desigur, a reușit să blocheze complet intrarea pe o stradă și să încurce mai mulți șoferi care aveau treabă în acea direcție.

La început lumea claxona ca să se tragă din drum, dar nu au primit nici un răspuns. Mai târziu a fost elucidat misterul. O femeie care avea treabă la alimentara din apropiere nu s-a mai chinuit chiar deloc să își caute un loc de parcare, sau cel puțin să o parcheze pe marginea drumului, aceasta crezând că dacă mașina este pusă pe avarii tu poți face orice.

În tot acest timp, încurcătura pe care a provocat-o a fost surprinsă de un arădean vigilent care a și filmat-o (clip video). După câteva minute, femeia s-a întors la mașină cu cumpărăturile făcute și a plecat mai departe fără să pară prea afectată de încurcătura pe care a provocat-o.

 

Sursa: Sigmirean Septimiu

Recomandările redacției