A murit celebrul jurnalist Octavian Andronic

0
545

Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic, în vârstă de 74 de ani, a murit vineri seară, în urma unui atac de cord.

Andronic s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare (judeţul Timiş). A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, iar în 1969 a debutat ca reporter la Informaţia Bucureştiului.

În 22 decembrie 1989 a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998.

 

De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001). Din anul 2002 conduce Agenția de presă Amos News, pe care a înființat-o. Este căsatorit cu Mariana Andronic, redactor-șef al Universul Pădurii.

 

În aprilie 2006, a vândut Amos News către trustul de presă Intact.

 

În martie 2006, a fost numit în funcția de director executiv al ziarului Cronica Română, dar a fost destituit în septembrie 2006, fiind acuzat de lipsă de echidistanță manifestată în articolul intitulat „Trufașa citadelă”, avându-l ca subiect pe Dan Voiculescu. Ulterior a câștigat un proces în justiție cu această publicație.

 

În 2005-2006, pentru timp de 6 luni, a susținut, la canalul SENSO TV, un talk-show, intitulat Sensurile actualității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.